ANI: Marius Petcu nu poate justifica aproximativ 725.000 de euro
- Antoaneta Etves
- 17 octombrie 2011, 20:19
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a stabilit că liderul de sindicat Marius Petcu nu poate 725.312 euro, reprezentând diferenţa între averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de preşedinte al Federaţiei Sindicale Sanitas din România şi al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - Fraţia (CNSLR Frăţia).
Potrivit unui comunicat al ANI, veniturile de natură salarială realizate de Marius Petcu în perioada exercitării funcţiilor de preşedinte al Federaţiei Sindicale Sanitas din România (septembrie 2004 - aprilie 2011) şi al CNSLR-Frăţia (septembrie 2000 - aprilie 2011), împreună cu soţia sa, Claudia Petcu, au fost în cuantum total de 1.250.752 lei. ANI a constat că Marius Petcu nu poate justifica o avere de 3.024.615 lei (aproximativ 725.312 euro). De asemenea, Marius Petcu şi-a dat acordul în vederea efectuării unei expertize extrajudiciare asupra imobilului deţinut de acesta în Bucureşti. În urma acestei expertize, ANI a sesizat Primăria Sectorului 4 în vederea aplicării dispoziţiilor Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, întrucât suprafaţa imobilului deţinut în Bucureşti, declarată organului fiscal în vederea impozitării, este mai mică cu 178 mp decât cea rezultată din expertiză tehnică extrajudiciară, fapt care a determinat un calcul eronat al impozitului pe clădire. Agenţia transmite că a sesizat Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea Apel Bucureşti, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate de Marius Petcu. Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă. "Domnul Petcu Marius - Grigore a fost informat despre declanşarea activităţii de evaluare şi drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. La data de 03.02.2011, domnul Petcu Marius - Grigore s-a prezentat la sediul Agenţiei Naţionale de Integritate, ocazie cu care a luat cunoştinţă de informaţiile şi datele cuprinse în dosarul de evaluare", se precizează în comunicatul ANI. Ce a dispus ANI:
- sesizarea Comisiei de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de Preşedinte al Federaţiei Sindicale SANITAS din România şi al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor Libere din România - FRĂŢIA (C.N.S.L.R. - FRĂŢIA);
- sesizarea Primăriei Sector 4, Bucureşti, în vederea aplicării dispoziţiilor Legii 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât suprafaţa imobilului deţinut în Bucureşti, declarată organului fiscal în vederea impozitării, este mai mică cu 178 mp decât cea rezultată din expertiza tehnică extrajudiciară, fapt care a determinat un calcul eronat al impozitului pe clădire.
Citiţi şi: