Andrei Tinu, carte despre vipere

Andrei Tinu, carte despre vipere

Subiectul a făcut mare vâlvă în presă la vremea respectivă.

Andrei Tinu, fiul gazetarului Dumitru Tinu, a fost muşcat de una din viperele pe care o creştea în ferma sa de lângă Giurgiu. Era noiembrie 2011, iar accidentul a însemnat o luptă teribilă a tânărului asistent universitar şi a medicilor care l-au operat şi tratat. Astăzi, de la orele 18.00, Andrei Tinu îşi va lansa cartea "Otrava de aur", născută din propria experienţă de afacere cu viperele. Evenimentul va avea loc la cafeneaua ,,La Bibliotecă" situată în incinta Universităţii ,,Titu Maiorescu" (Corp M, parter), Calea Văcăreşti nr. 189, universitate unde Andrei Tinu este asistent şi doctorand în Drept. În carte, Tinu junior povesteşte că, în timp ce era adus pe targă, din cauza analgezicelor începuse să delireze şi a recitat din poemul "Dan, căpitan de plai".

Ne puteți urmări și pe Google News