Acum câţiva ani, o asistentă medicală din California a început un program de conştientizare a femeilor de culoare în legătură cu importanţa diagnosticării din timp a cancerului la sân.
După un eşec iniţial, programul a fost relansat şi, în ciuda unui buget limitat, a avut un succes răsunător. Motivul succesului este banal şi oferă un exemplu valoros de inventivitate care ar putea fi folosit şi în România. Mai mult, valoarea acestui exemplu constă în simplitatea lui, în modul inedit în care pot fi abordate cele mai complexe probleme.
Succesul programului de educare a femeilor cu privire la prevenirea cancerului la sân a venit dintr-un detaliu esenţial: schimbarea locului unde aveau loc sesiunile de informare. Eşecul iniţial se datora faptului că sesiunile erau organizate duminica dimineaţă în biserici, după slujbă, când cele mai multe femei se grăbeau să revină acasă. Ca atare, la campania de educare nu participau decât femeile care nu reprezentau publicul-ţintă al programului. Succesul campaniei a venit odată cu mutarea sesiunilor la... coafor şi cu cooptarea coafezelor pe post de „educatoare“. Simplu spus, s-au exploatat „captivitatea“ femeilor în timpul vizitei la salon, precum şi raportul de încredere dintre coafeză şi clientă.
Exemplul vine din cartea de mare succes „The Tipping Point“ a lui Malcolm Gladwell, un volum care, rezumat simplistic, explică foarte convingător cum unele detalii şi gesturi aparent timide, dar bine gândite, pot avea un impact uriaş. Utilizat de numeroase companii, agenţii guvernamentale şi nu numai, volumul a inspirat multe iniţiative al căror element comun a fost impactul mare, realizat cu resurse limitate.
Relevanţa pentru România a exemplului din California şi a întregii abordări din cartea dlui Gladwell este cât se poate de mare, deşi nu pare. Trăim în vremuri caracterizate în primul rând prin insuficienţa resurselor şi prin nevoia de a stoarce fiecare leu, euro sau dolar mai abitir decât în bancurile cu scoţieni.
Problema unei abordări ca aceea descrisă de dl Gladwell este că ea necesită o regândire fundamentală a modului în care vedem lumea. E nevoie de renunţarea la preconcepţiile care spun că problemele mari necesită obligatoriu soluţii pe scară largă, cu bugete enorme şi planuri complexe. România are o tradiţie deja alarmantă, francofonă, a „marilor proiecte“ şi a planurilor grandioase care eşuează lamentabil înainte de a fi începute. Desigur, există explicaţii socio-culturale multiple care stau în spatele unor astfel de abordări, iar una dintre ele vine din uşurinţa cu care se poate „accesa“ banul public dintr-un proiect mare, complex şi opac, în comparaţie cu un buget mai redus şi mai transparent.
Pentru a evita efectele actualei crize economice, România va avea nevoie nu numai de „mari proiecte“ (autostrăzi şi alte măsuri de stimulare agresivă a economiei), dar şi de inventivitate pozitiv canalizată pentru a obţine rezultate impresionante chiar când resursele sunt limitate. Că acest lucru este fezabil ne-o spun nenumărate exemple, din cartea dlui Gladwell şi nu numai. Dificultatea unor astfel de abordări vine din faptul că ele implică o schimbare de mentalitate tocmai unde influenţele ei sunt nefaste. Abordarea de tipul celei descrise de Gladwell are însă beneficiul de a extinde limitele posibilului dincolo de zona de confort şi a imediatului.
