În aceeaşi zi în care am aflat datele care oficializau recesiunea în care se află economia românească, Traian Băsescu a declarat că nu e vorba de recesiune.
Discordanţa între realitatea ce-o reflectă indicatorii economici şi cea văzută de şeful statului este îngrijorătoare şi descurajantă din două motive.
În primul rând, e o situaţie taman pe dos în comparaţie cu ce se întâmplă în mod normal în alte ţări. Din Statele Unite şi până în cancelariile Europei sau Japonia, politicienii sunt cei care trag primii semnalul de alarmă asupra agravării situaţiei din economie. Politicienii iau în derâdere sau chiar sunt de-a dreptul indignaţi de pedanteriile academice ale economiştilor, cei care insistă că recesiunea consistă din două trimestre de contracţie a produsului intern brut.
Argumentul lor este, adesea, de bun-simţ: prea puţin contează dacă PIB-ul se contractă timp de şase luni sau nu dacă în economie se elimină locuri de muncă şi descreşte nivelul cheltuielilor. Acest conflict, între definiţia tehnică a unei recesiuni şi modul în care ea se manifestă în cotidian, i-a făcut chiar şi pe unii economişti să spună că definiţia tehnică e ruptă de realitatea pe care ştiinţa economică ar trebui să o reflecte.
În România, sare în ochi cu atât mai mult discordanţa între cifre şi realitate cu cât o mare parte a economiei resimte de mult timp efectele crizei. Aproape fiecare taximetrist din Bucureşti spune că pentru el criza e o realitate cel puţin din toamnă dacă nu de mai devreme. Unele firme din sectorul industrial - sau ce-a mai rămas din el - au ştiut că criza „e pe bune” în luna septembrie, când nu au mai primit comenzi.
Astfel, abordarea anapoda a dlui preşedinte Băsescu ridică cu atât mai multe semne de întrebare. Pe de-o parte, este vorba de motivaţia gestului său în contextul politic şi al scrutinului din toamnă: este mult mai bine pentru dl Băsescu să fie preşedintele care a scos deja ţara din criză decât preşedintele care încă se luptă cu ea. Pe de altă parte, declaraţia şefului statului pune la îndoială veracitatea unei teme de comunicare pe care acesta a adoptat-o, şi anume că inamicul său principal nu este unul politic, ci criza economică. Faptul din urmă atrage atenţia asupra celui de-al doilea motiv pentru care îngrijorează declaraţia dlui Băsescu. Natura declaraţiei sale, dar şi momentul în care a făcut-o arată că şeful statului nu înţelege magnitudinea sau nuanţele situaţiei complexe şi dificile în care se află economia ţării pe care a fost ales să o reprezinte şi să o conducă. Într-o democraţie în care oricine are dreptul de a candida şi de a fi ales nu îi putem imputa preşedintelui faptul că nu este economist. Nu este însă nevoie să fie economist pentru ca el să demonstreze că stăpâneşte măcar în linii mari problema prin consilierii pe care îi are -, iar acest lucru încă nu s-a întâmplat.
Una peste alta, după ce întoarcem pe toate feţele declaraţia dlui Băsescu, nu prea avem cum să tragem concluzii care să-l avantajeze. În contextul în care premierul Emil Boc pare a fi şi el depăşit de complexitatea situaţiei economice - nu din rea voinţă, ci pentru că are altă pregătire -, realitatea incomodă este că, pe puntea de comandă a economiei româneşti, mâinile de pe timonă sunt în cel mai bun caz nesigure, dacă nu absente.
Autorul este consilier al preşedintelui Senatului în Parlamentul României
Recomandările noastre
