Evenimentul Zilei > Social > Andrei Pleșu, Doctor Honoris Causa la Timișoara
Andrei Pleșu, Doctor Honoris Causa la Timișoara

Andrei Pleșu, Doctor Honoris Causa la Timișoara

Filosoful, scriitorul și criticul de artă Andrei Pleșu a devenit, joi, membru al comunității academice a Universității de Vest din Timișoara, fiind învestit cu titlul de Doctor Honoris Causa Litterarum Humaniorum.

Ceremonia a avut loc în Aula Magna „Ioan Curea” a Universității, studenți și timișoreni interesați de personalitatea dlui Andrei Pleșu particpând la eveniment. „Universitatea de Vest din Timișoara este mereu preocupată să-și apropie valorile incontestabile ale diverselor domenii de excelență, să ofere studenților modele demne de urmat”, a transmis rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

„Sunt mișcat evident să fiu onorat cu un asemenea titlu la Timișoara, deși nu vă ascund și nu e o cochetărie, nu e ușor sa-ți auzi numele atât de des și să capeți impresia că ai de raportat o mulțime de isprăvi. Nu vreau să intru în detalii de psihologie abisală proprie, dar în orice caz, fapt e că un titlu ca acesta conferit la Timișoara mă emoționează în mod deosebit fiindcă că am o admirație specială pentru Timișoara și o sumedenie de prieteni și o foarte specială amintire personală, pentru că atunci când aveam vreo 20 de ani m-am îndrăgostit de o timișoreancă (…), dar n-am putut rămâne împreună pentru că ea mi-a spus… dacă vrei să rămânem împreună, vino la Timișoara, că eu la București nu pot să trăiesc. Încet, încet, am înțeles ce voia sa spună. Nu mai vorbesc de ce a însemnat Timișoara în schimbarea radicală care ne-a fost dăruită în 1989”, a spus Andrei Pleșu în deschiderea discursului său.

În ultimii ani, Universitatea de Vest din Timișoara a învestit numeroase personalități cu titlul de Doctor Honoris Causa, precum Florin Piersic, Maia Morgenstern, Constantin Chiriac și Marcel Iureș.