Andrei Nechita, "emigrantul" care ne va reprezenta la Olimpiadă

Andrei Nechita, "emigrantul" care ne va reprezenta la Olimpiadă

Ignorat în ţara sa natală, "italianul" Andrei Nechita a avut un an plin de realizări, devenind, printre altele, primul rutier din naţionala noastră care câştigă Turul Ciclist al României.

Rutierul Andrei Nechita a fost unul dintre cei mai buni sportivi români în 2011. A fost primul român, după o pauză de patru ani, care s-a impus în "Mica Buclă", şi, în acelaşi timp, primul ciclist din naţionala României care a câştigat această competiţie. Tot în vară, Andrei, 23 de ani, a devenit campion naţional. Cea mai mare realizare a sa o reprezintă însă calificarea la Jocurile Olimpice de anul viitor de la Londra. Din păcate, Nechita nu se regăseşte la acest sfârşit de an în niciuna dintre anchetele "specialiştilor", fiind ignorat în detrimentul unor pseudocampioni. "Mă doare, dar ce să fac?", se întreabă retoric Andrei Nechita, "emigrantul" care aleargă pentru România dintr-o pasiune şi un naţionalism pe care nici el nu le înţelege. Preţuit de italieni Născut la Bârlad, dar mutat ulterior la Vaslui, Andrei Nechita a părăsit România în urmă cu 10 ani, urmându-şi părinţii plecaţi cu câţiva ani înainte, la muncă, în Italia. A desluşit tainele ciclismului în Peninsulă. Oficialii Federaţiei Române de Ciclism şi Triatlon l-au descoperit la o cursă în Italia şi i-au propus să alerge sub tricolor. Nechita a acceptat fără rezerve, ştiind că recompensele nu vor fi pe măsură. "Evenimentul zilei" a fost publicaţia care a scris pentru prima oară despre Nechita, un băiat extrem de educat şi de o modestie greu de regăsit pe tărâmurile natale. Andrei face parte, alături de Lucian Bute, dintr-o "specie" pe cale de dispariţie, cea a oamenilor care nu uită vreodată de unde au plecat, dar care nu se bat cu "cărămida" în piept că aduc glorie ţării. "Pârât" la primarul din Treviso În Quinto di Treviso, micuţa localitate unde locuieşte alături de părinţi, Andrei este o mică vedetă. Primarul urbei l-a premiat în această toamnă pentru titlul de campion al României! Ca edilul din Quinto di Treviso să afle despre performanţele româno-italianului a fost însă nevoie ca un vecin să-l "pârască". Chiar dacă 2011 a fost un an plin de realizări, Andrei tot nu e mulţumit. "Sunt însă mâhnit că nu mi-am realizat încă un vis, acela de a prinde un contract la profesionişti. Am avut câteva oferte, dar care nu mi-au convenit, iar cea pe care o acceptasem nu s-a mai concretizat. Era vorba de o echipă nouă, care nu s-a mai înfiinţat din pricina problemelor financiare", ne-a povestit Andrei. Cel mai bun ciclist român al momentului mărturiseşte că se aştepta, totuşi, la mai multă preţuire din partea conaţionalilor săi. "Sincer, după rezultatele din acest an, mă aşteptam la mai multă recunoştinţă. Şi, până la urmă, ştiţi ceva, nu era vorba doar de mine, ci şi de băieţii din echipa naţională, care m-au ajutat să câştig Turul Ciclist al României. Mă doare această indiferenţă, dar ce să fac? Cunoscând însă realităţile din România, cumva, mă aşteptam", zice Nechita. "Mă văd în stare să fac faţă la profesionişti" Andrei Nechita se antrenează şi în aceste zile, când cei mai mulţi dintre sportivi au uitat de performanţă. Speră însă ca toate eforturile sale să nu fie în zadar. "Fac ciclism de 10 ani. O perioadă în care am făcut o mulţime de sacrificii. Ciclismul e un sport dificil. Vreau să cred că n-am pierdut toţi aceşti ani şi că voi trece la profesionişti anul viitor. Am 23 de ani, o vârstă bună pentru acest pas. Mă văd în stare să fac faţă la acest nivel, sunt un tip ambiţios", susţine Andrei. "După rezultatele din acest an, mă aşteptam la mai multă recunoştinţă. Şi, până la urmă, ştiţi ceva, nu era vorba doar de mine, ci şi de băieţii din echipa României." ANDREI NECHITA, campion al României la ciclism MÂNDRIE "Voi avea o întâlnire cu preşedintele" Punctele câştigate de-a lungul sezonului i-au adus românului Andrei Nechita calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra, de anul viitor. "Mi se pare un vis, mai ales că ai o asemenea şansă, de a concura la Jocurile Olimpice, o dată în viaţă. Mă bucur că voi fi prezent acolo, alături de cei mai buni sportivi ai României. Ce îmi propun la Londra? În primul rând să fac o figură frumoasă, pentru că este o oportunitate extraordinară de ieşi în evidenţă", ne-a mărturisit sportivul. Andrei Nechita a fost înştiiţat că va trebui să facă un drum în România. "Am înţeles că voi avea o întâlnire cu preşedintele ţării, pentru a-i prezenta echipamentul pentru Jocurile Olimpice", ne-a mărturisit Andrei Nechita. În ianuarie, ciclistul român va pleca în cantonament alături de coechipierii săi de la echipa de club. "Plecăm în Spania. E mai cald acolo. Acum, în Italia nu te poţi pregăti aşa cum trebuie din cauza frigului", se plânge rutierul. În această toamnă, Andrei a fost nevoit să renunţe la bicicleta sa norocoasă, cea cu care s-a impus în Turul Ciclist al României şi pe care a cărat-o peste tot în Europa. "Trebuie să alergi pe bicicletele pe care sponsorul echipei le pune la dispoziţia echipei. Nu pot să spun că cea nouă e mai bună decât cea veche. Ca preţ nu e mare diferenţă. Bicicleta cea nouă, de provenineţă italiană, costă undeva în jur de 4.000-5.000 de euro", explică el. Andrei Nechita a petrecut Crăciunul alături de părinţii săi. "N-a fost, să zic aşa, un Crăciun românesc. Eu nu prea mănânc produse tradiţionale de Crăciun, aşa cum se fac în România", a mai spus el. CUMPĂNĂ "Nu ştiu dacă voi fi prezent în Turul Ciclist" "Italianul" vizitează destul de rar România. "Din pricina programului", se scuză el. Iar atunci când vine, Andrei aleargă să-şi viziteze rudele. "M-am obişnuit aici, în Italia. Vin şi în România, doar am o mulţime de rude, îl am pe fratele meu. De fiecare dată când revin în România mă întristează faptul că oamenii o duc din ce în ce mai greu. Nici în Italia nu mai e ce a fost odată. Criza se simte peste tot", crede Andrei. Participarea lui Nechita la viitoare ediţie a Turului Ciclist al României este incertă: "În aceeaşi perioadă se desfăşoară Turul Italiei şi îmi va fi greu să vin în România. Vom vedea însă ce se va mai întâmpla". Un alt ciclist de valoare nu va fi prezent anul viitor în "Mica Buclă". Alexandru Grădinaru, cel de-al doilea emigrant din lotul României, cel care a fost declarat cel mai bun tânăr rutier anul acesta, s-a lăsat între timp de ciclism.

Andrei Nechita nu ştie ce va face mâine noapte, de Revelion. "Trebuia să mă duc la Roma. N-am văzut niciodată Roma, deşi sunt de atâţia ani în Italia. Din cauza cantonamentului am ratat din nou şansa de a vizita capitala Italiei", dezvăluie Nechita. Citiţi şi:

  • Ciorba şi cartofii prăjiţi, mâncarea campionului Andrei Nechita!

Ne puteți urmări și pe Google News