Pe 5 martie 1960, Alberto Korda a realizat cea mai cunoscută fotografie a lumii.
Un portret al unui bărbat fanatic de 32 de ani surprins în timpul unor funeralii: Che Guevara purtând o beretă neagră cu steaua de comandant al Revoluţiei Cubaneze. A fost publicată internaţional abia şapte ani mai târziu, în anul morţii lui Guevara. Versiuni ale fotografiei au fost reluate de atunci în toate formele pe care omul şi le-a putut imagina. Aşa a ajuns Che în picturi, tatuaje, sculpturi şi pixeli. „Victoria and Albert Museum” a declarat-o cea mai reprodusă fotografie a tuturor timpurilor. De ce? Alberto Korda a încercat o explicaţie: „Expresia lui facială e impecabilă, reflectă durere şi furie în acelaşi timp”.
Biografia reală a marxistului argentinian, marcată de crime, s-a contopit cu mitul, fiind azi rezumată ca un simbol al luptei pentru o lume mai puţin mutilată de inechităţi sociale. Alberto Korda a murit în urma unui atac de cord, la Paris, într-o zi de mai a anului 2001. Avea 73 de ani. Fotografiile nu mai erau, demult, alb-negru şi duceau revoluţii paralele. Întorceau pe dos stomacul lumii, grăbind sfârşitul unor războaie şi începutul unor politici mai amprentate de umanitate. În 1968, Eddie Adams imortaliza momentul în care Nguyen Ngoc Loan, şeful Poliţiei Vietnamului de Sud, executa în stradă un prizonier suspectat a fi un căpitan al Viet Cong. În acelaşi an, fotografii cehoslovaci, amatori şi anonimi, încadrau perfect tancurile sovietice şi statuia Sfântului Vaclav, protectorul Boemiei, într-o imagine-simbol a unei primăveri umbrite de şenile.
Anii au adus alte catastrofe, suferinţe şi povestitori în imagini brutale. Merită să zăbovim un pic în povestea tragică a lui Kevin Carter. Se întâmpla pe 11 martie 1993, în Sudanul de Sud, acolo unde se ştergea graniţa dintre viaţă şi moarte. Pe la începutul pauzei de treizeci de minute necesară distribuirii hranei din avionul „cargo” cu care zbura, Kevin Carter e atras de un scâncet. Brusc, îi apare în faţă destinul: o fetiţă sudaneză subnutrită care se odihnea în drumul infinit până la punctul de distribuire a hranei. În spatele ei - un vultur. Douăzeci de minute a aşteptat, cu aparatul la ochi, ca pasărea să-şi ridice aripile, pentru un efect mai dramatic. Nu s-a întâmplat. A apăsat pe declanşator, vulturul a zburat. Kevin Carter tocmai realizase fotografia vieţii şi morţii lui, aşa că s-a aşezat sub un copac, a început să fumeze, să plângă şi să îi spună câte ceva lui Dumnezeu. N-a ajutat copilul.
Ediţia din 26 martie 1993 a ziarului „The New York Times” publica imaginea care a zguduit cu forţa unei bombe atomice. Pe 23 mai 1994, la Universitatea Columbia, Kevin Carter a urcat pe scenă pentru a primi Pulitzerul pentru fotojurnalism. Câteva luni mai târziu, într-o seară de iulie, îşi parchează camioneta roşie într-o suburbie din Johan - nesburg, cuplează un furtun de grădinărit la ţeava de eşapament a maşinii, introduce capătul celălalt pe fereastra din dreapta, dă drumul la muzică şi aşteaptă să moară.
Au trecut câteva zile de când Damon Winter a triumfat la categoria „feature photography” a Premiilor Pulitzer pentru „memorabila etalare de imagini” a faţetelor campaniei lui Barak Obama, acest Che Guevara fără mitralieră, cu oratoria perfectă şi visul unei lumi mai bune încă intact (realitatea mai aşteaptă).
Recomandările noastre
