În urma sentinţei Curţii de Apel Bucureşti, publicaţia Cancan nu va mai avea dreptul să publice nicio fotografie sau material video cu membrii familiei Marin-Bănică, în cadrul unor activităţi private.
Ca reacţie la această decizie, reprezentanţii publicaţiei au precizat că "soluţia este ambiguă şi abuzivă [...]. S-ar putea naşte aşadar un precedent monstruos, prin care libertatea presei, garantată de Constituţie, să fie drastic îngrădită".
În plus, se precizează că termenul de "activitate privată" nu este bine definit şi nu există "un instrument care să stabilească ce activităţi sunt private şi ce activităţi sunt publice".
Andreea Marin-Bănică şi soţul acesteia, Ştefan Bănică Jr., au dat în judecată tabloidul, care a publicat imagini din vacanţa din 2008 a familiei, petrecută în Franţa. Astfel, Cancan trebuie să înlăture toate fotografiile şi fişierele video în care sunt "reprezentaţi reclamanţii în cadrul unor activităţi private" şi nu mai au voie să publice niciun astfel de material, după cum se precizează în comunicatul de presă al avocatului familiei Bănică.
Câştig de cauză împotriva tabloidelor În 2008, instanţa de judecată a obligat revista Star să plătească 20.000 de euro pentru un articol apărut în august 2007, "Andreea Marin i-a interzis soţului să se mai aproprie de amantă". Avocata acesteia a precizat că, prin acel articol, "s-a adus atingere dreptului la viaţă privată şi s-a urmărit, în mod cert, discreditarea imaginii şi reputaţiei familiei Banică".
Tot împotriva revistei Star, Andreea a mai câştigat, în 2003, un alt dosar, prin care publicaţia trebuia să îi plătească 100 milioane de lei, ca daune morale, şi să achite taxele de judecată, de 88,5 milioane de lei. Motivul era constituit de publicarea, în aprilie 2002, a unor imagini surprinse în apartamentul fostei prezentatoare a emisiunii "Surprize, surprize".
Elena Băsescu şi dreptul la onoare
În vara anului trecut, fiica cea mică a preşedintelui Băsescu a apărut în paginile ziarului Tricolorul în cadrul căruia se susţinea că este o consumatoare de droguri. Ca urmare a acestor afirmaţii, Elena Băsescu a dat în judecată publicaţia, dar nu înainte ca tabloidul Cancan să preia şi el ştirea.
În iunie 2008, Judecătoria Sectorului 5 a dat câştig de cauză Elenei, întrucât "i s-a încălcat dreptul la onoare şi reputaţie". Ulterior, editura de care aparţine ziarul Tricolorul a făcut apel, care însă a fost respins pe motiv că nu a fost achitată taxa de timbru, necesară la dosar. „Apelul declarat de ziarul Tricolorul a fost respins ca netimbrat, astfel a fost menţinută decizia Judecătoriei Sectorului 5, care a reabilitat imaginea Elenei Băsescu“, a explicat Radu Pricop, avocatul Elenei Băsescu.