ANCHETA de la Bamboo. Au fost recuperate două camere de luat vederi
- Petrisor Cana
- 26 ianuarie 2017, 11:12
Poliţiştii criminalişti de la Serviciul Omoruri al Capitalei şi specialiştii de la ISEMEX Petroşani au intrat în anexele clubului Bamboo, mistuit de un incendiu devastator, vinerea trecută.
Ancheta în cazul incendiului care a distrus clubul Bamboo, din Bucureşti, a continuat, astăzi, cu cercetarea la faţa locului. Pentru prima dată după stingerea focului, pcriminaliştii de la Serviciul Omoruri al Poliţiei Capitalei şi specialişti de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă — INSEMEX Petroșani au reuşit să intre în perimetrul ars de flăcări.
Ancehatorii au făcut evaluarea perimetrului şi au pătruns în anexe ale clubului, acolo unde nu există pericol de prăbuşire. Până la ora 11.00, oamenii legii au reuşit, susţin surse judiciare, să recupereze două camere de lluat vederi şi dispozitive de stocare a imaginilor. Acestea vor fi analiză şi vor stabili dacă pot fi recuperate imagini.