Anatomia Urii: O arheologie a fricii și a fabricării dușmanului absolut
- Dinu Marian
- 21 septembrie 2026, 07:21
Anatomia Urii, cartea care vorbește despre inventarea dușmanului. sursa: EVZ
Istoria violenței umane nu debutează pe câmpul de luptă, ci în spațiul imaterial al limbajului. „Anatomia Urii. Discursul antimasonic, de la prejudecată, la propagandă și violență”, semnată de jurnalistul și istoricul Dan Andronic, este o lucrare care refuză confortul unei simple cronici istorice pentru a se aventura în teritoriul mult mai periculos al mentalităților colective.
“Anatomia Urii” nu este doar o istorie a discursului antimasonic, ci o analiză profundă a modului în care teoriile conspirației și prejudecățile au fost folosite de-a lungul timpului pentru a demoniza categorii întregi de oameni. Fie că este vorba despre masoni, evrei, jurnaliști sau pur și simplu adversari politici care au refuzat să cedeze șantajului, mecanismul rămâne, tragic, același.
Lansarea cărții a avut loc sub forma unei dezbateri la care au participat ziariști politicieni, oameni de cultură, studenți. Toți au venit în calitate de oameni interesați propagarea unui asemenea fenomen. Tipărită la Editura M.L.N.R. volumul poate fi achiziționat online, sau din librării.

Lansarea de carte Anatomia Urii. sursa: EVZ
Anatomia Urii, cum se inventează demoni
Volumul reprezintă o radiografie tăioasă a modului în care o societate, măcinată de crize, își inventează demonii pentru a-și exorciza propriile neputințe.
Miza cărții transcende subiectul antimasoneriei. Așa cum mărturisește autorul însuși, geneza lucrării a pornit de la o simplă curiozitate intelectuală, transformată rapid într-o investigație asupra naturii umane:
„E o carte care a plecat aproape de la o joacă. [...] Eram tare curios să văd de unde s-a ajuns la aberațiile pe care le auzeam în mod constant. [...] Nu este o istorie comodă, dar e o istorie care trebuie înțeleasă. Istoria nu se repetă, ci oamenii fac aceleași greșeli în situații identice și obțin același rezultat. E o carte în care nu-i vorba despre antisemitism, nu-i vorba despre antimasonerie, ci este vorba despre oameni. Despre modul în care cuvintele ajung să treacă de la prejudecată la violență.”, spunea la lansare, Dan Andronic.

Anatomia Urii, cartea care vorbește despre inventarea dușmanului. sursa: EVZ
Arhitecții națiunii, transformați în inamici
O temă centrală a volumului este clivajul uriaș dintre realitatea faptică a construcției statului român modern și narativul propagandistic ulterior. Jurnalistul Mirel Curea punctează această falie, rememorând momentul în care a descoperit adevărul ascuns în arhivele interzise din perioada comunistă:
„Aflam cu stupefacție date certe, solid documentate, cu privire la faptul că în secolul XIX și începutul celui următor, masoneria în România nu a fost o societate secretă, ocultă, orientată spre interese de grup, ci o forță transpartinică cu scop principal modernizarea României. [...] Cartea le va lămuri cititorilor nu doar resorturile urii antimasonice de pe meleagurile noastre, ci și pe cele de ordin general, care duc la transformarea omului în lup sângeros față de semenii lui.” - Mirel Curea
Acest paradox, diabolizarea elitelor care au fondat România modernă de către toate dictaturile secolului XX, servește drept studiu de caz perfect pentru a demonstra cum propaganda poate rescrie memoria colectivă, golind-o de fapte și umplând-o cu fobii.
Mecanica prejudecății: De la stigmatizare la execuție
Privind lucrarea prin lentila relațiilor internaționale și a istoriei mentalităților, Ștefan Popescu observă filiația dintre frica socială și acțiunea politică opresivă. Cartea nu se oprește la simpla constatare a abuzurilor, ci demontează eșafodajul care le face posibile.
Ștefan Popescu: „Cum ajunge o societate să transforme o prejudecată într-o ideologie și o ideologie într-o justificare a violenței? Aceasta este în fond întrebarea care traversează întreaga istorie europeană modernă. [...] Ura nu începe prin violență fizică, ci printr-un proces mai lung de stigmatizare, etichetare, dezumanizare. Când o comunitate este prezentată constant ca o amenințare, devine mai ușor ca discriminarea și persecuția să fie prezentate ca măsuri legitime.”
Acest proces de dezumanizare este o constantă istorică, esențială pentru supraviețuirea regimurilor bazate pe frică.

Jurnalistul Mirel Curea, prof. univ. dr. Vlad Nistor și dr. Ștefan Popescu, la lansarea cărții Anatomia Urii. sursa: EVZ
De la antisemitism la discurs antimasonic
Profesorul universitar Vlad Nistor subliniază caracterul instrumental al urii, amintind de joncțiunea tragică dintre antisemitism și discursul antimasonic, ambele folosite ca unelte de control social: „Orice societate își caută dușmanul. Mai ales puterile nelegitime nu se pot construi dacă nu încep prin a identifica un adversar, un inamic care provoacă. [...] Ideea se transformă în acțiune, iar pericolul pe care această idee transformată în acțiune îl reprezintă pentru o societate este un semnal de alarmă pentru noi toți astăzi.”
Valoarea fundamentală a “Anatomiei Urii” rezidă în acuitatea cu care ne pune în fața unei oglinzi contemporane. Disecând discursul instigator de acum un secol, volumul expune exact aceleași resorturi manipulatoare care alimentează astăzi bulele de ură de pe rețelele sociale, linșajele mediatice și radicalizarea politică, dovedind că ignorarea semnelor incipiente ale propagandei garantează repetarea tragediilor.
De ce să citești această carte
Pentru că istoria ne explică prezentul. Într-o epocă în care rețelele sociale și mass-media pot fi folosite cu ușurință drept instrumente de execuție publică, “Anatomia Urii” este un semnal de alarmă despre pericolele tăcerii și ale tolerării discursului agresiv.
Este o lectură obligatorie pentru oricine dorește să înțeleagă cum funcționează dezinformarea, cum se fabrică dușmanii publici și de ce prețul liniștii cumpărate cu tăcere poate fi un viitor tragic.