Anamaria Marinca ne-a vorbit despre viaţa ei mereu pe drumuri, întâlniri cu mari actori şi înţelepciunea Smarandei, personajul ei din "Boogie", filmul în care o veţi putea revedea în cinematografe.

La un an după ce „432“ a câştigat „Palme D’Or“ la Cannes, Anamaria Marinca revine într-un rol consistent, cum altfel decât emoţionant, în comedia cu accente amare a lui Radu Muntean, „Boogie“.

Un film care deja a creat un orizont de aşteptare în rândul publicului, după ce şi-a cules laurii pe la festivalurile de gen. „Boogie“ a avut premiera mondială la Cannes, la secţiunea Quinzaine des Realisateurs, apoi a fost vizionat în cadrul festivalului Karlovy Vary, la Palic (Serbia), unde a primit Premiul Special al Juriului.

De asemenea, filmul lui Radu Muntean a fost ales să facă parte din cele 20 de filme care vor concura pentru Premiile Academiei Europene de Film, European Film Awards 2008, care se vor decerna în 6 decembrie, la Copenhaga.

Neliniştita Smaranda

„Nu ştiu la ce va vibra publicul nostru“, spune Anamaria despre filmul care are premiera pe 19 septembrie. „Poate că oamenii se vor recunoaşte în povestea noastră. Smaranda e mamă. Şi îl iubeşte pe Boogie, băiatul pe care l-a luat de soţ cu câţiva ani în urmă. Împreună trec încă un prag spre maturitate. Marea şi doi prieteni din liceu îi provoacă lui Boogie noastalgia anilor cei mai frumoşi, iar cei trei amici «caută» într-o noapte de primăvară timpul pierdut. Smaranda înţelege şi aşteaptă, cu nelinişte şi puţină tristeţe. Aşteaptă ca el să consume şi această experienţă.“ Este, pe scurt, povestea livrată cu umor şi naturaleţ e dezarmantă de regizorul Radu Muntean, aflat la cel de-al treilea film al său, după „Furia“ şi „Hârtia va fi albastră“.

Scene domestice

Ca o constantă în aceste trei producţ ii ale lui Muntean, dincolo de valoarea lor artistică, se află şi actorul Dragoş Bucur. În „Boogie“, acesta este Bogdan, soţul neliniştit al Smarandei (Anamaria Marinca) care încearcă împreună cu foştii colegi de liceu să resusciteze beţiile şi goana după femei care le umpleau viaţa din prima tinereţe. Smaranda suportă cu înţelepciune accesele de furie sau veselie tâmpă ale aproapelui ei, iar spectatorii vor regăsi probabil în scenele domestice dintre cei doi, tăceri cu subînţeles şi tensiuni familiare. Încă din prima zi petrecută de 1 Mai pe malul mării se face simţită, gradat, atmosfera încordată dintre cei doi.

Smaranda şi Bogdan (în liceu i se spunea Boogie) se află în plină rutină conjugală şi responsabili pe viaţă de fiul lor. Debuşeul frustrărilor sunt cei doi colegi, Penescu (Mimi Brănescu) şi Iordache (Adrian Văncincă), pe care îi întâlnesc întâmplător pe plaja unde, cu ani în urmă, Bogdan, pe atunci poreclit Boogie, îşi lua porţia de libertate.

O serie de „roluri mari“

Anamaria Marinca este, fără îndoială, unul dintre puţinii actori români care şi-au construit deja o carieră internaţională. Când a fost chemată de Cristian Mungiu în distribuţ ia faimosului „432“, Anamaria cunoscuse deja succesul cu miniseria „Sex Traffic“ , o producţie CBS despre traficul de carne vie.

Rolul moldovencei Elena Vişinescu, silită să se prostitueze prin Europa, i-a adus în 2005 premiul BAFTA pentru cea mai bună actriţă. Rolul Otiliei din multpremiatul „432“ şi prezenţa în distribuţia filmului „Tinereţe fără tinereţe“, regizat de o legendă a cinematografiei mondiale, Francis Ford Coppola, au fost aclamate de critică şi de public şi i-au oferit Anamariei o vizibilitate extraordinară, antrenând-o într-o activitate prolifică pe platourile de filmare.

Numai anul acesta, Anamaria a filmat pentru patru producţii. „Am roluri mari în «The Countess», «Sleep With Me» şi «Storm»“, spune actriţa. I-a cântat la pian lui Liam Neeson În „Five Minutes of Haeven“ i-a dat replica lui Liam Neeson, iar impresia pe care i-a lăsat-o marele actor s-a concentrat în câteva cuvinte: „E discret şi foarte înalt“. „Oliver Hirschbiegel, regizorul filmului, ne-a făcut cunoş- tinţă. I-am cântat la pian şi a zâmbit“, povesteşte Anamaria despre interacţiunea cu Liam Neeson.

Anul acesta, rolurile pe care le-a interpretat au transformat-o într-o „nomadă“, cum îi place să se caracterizeze. „Sunt o natură nomadă, nu îmi găsesc liniştea într-un singur loc. Mai ales când locul devine prea confortabil (...) În general, nu lucrez la mai multe proiecte în acelaşi timp. Filmările, care pot să dureze 10 zile sau 30, în funcţie de rolul pe care îl interpretez, m-au purtat anul acesta prin Germania, Anglia, Irlanda, Georgia, Bosnia...“.

Casa îi este însă la Londra, acolo unde s-a stabilit de mai mult timp şi unde a „întâlnit oameni buni, de care deja o leagă amintiri“, locuri care i-au devenit „dragi“ şi de care i „se face dor“.

„Orice început e dificil şi interesant, iar eu am învăţat cum o altă lume poate deveni posibilă“, spune Anamaria despre noua ei patrie.

Scenă de familie cu mama (Anamaria Marinca), fiul (Vlad Muntean) şi tăticul (Dragoş Bucur) CARTE DE VIZITĂ

A jucat în filme apreciate de critici

Născută în 1978 la Iaşi, Anamaria a studiat la Universitatea de Arte „George Enescu“. A jucat în „432“ al lui Cristian Mungiu, câştigător al Palme D’Or la Cannes. În 2005, a fost premiată cu BAFTA pentru Cea mai bună actriţă, pentru rolul din miniseria „Sex Traffic“. A jucat în filmul lui Francis Ford Coppola, „Tinereţe fără tinereţe“.

INTERVIU RAPID

EVZ TV: Cum te-ai regăsit în trăirile Smarandei? Spuneai cândva că în rolurile tale eşti mai reală decât în viaţa de toate zilele... Anamaria Marinca: Cred că intenţia mea era să afirm că pe scenă sau pe platoul de filmare sunt mult mai vulnerabilă şi expusă, pentru că nu caut să mă protejez în niciun fel. Pe Smaranda a trebuit să o descopăr în subtextul poveştii noastre şi să imaginez, împreună cu Radu, momentele ei de tensiune, singurătate, aşteptare...

Şi cum a fost Dragoş Bucur în rol de soţ? Ne ştim de foarte mult timp, îl admir şi mi-am dorit să jucăm împreună. Cât despre rolul de soţ şi de tată, nu am nimic să-i reproşez. Poate Smaranda...

Propunerea pentru „432“ a venit când deja te aflai la Londra. Ce te-a făcut să pleci acolo? Nu a fost prima oară când am luat-o de la capăt... Poate câteodată m-a provocat destinul. Şi sunt o natură nomadă, nu-mi pot găsi liniştea într-un singur loc. Mai ales când locul devine prea confortabil...

Ai retrăit cumva, cu „Boogie“, propria experienţă de liceu sau facultate? Istoria mea e un pic diferită de cea din „Boogie“. Sunt foarte apropiată de prietenii mei din liceu şi nu pierdem nicio ocazie să ne vedem, chiar dacă suntem răspândiţ i prin lume. Va pluti mereu o umbră de nostalgie peste amintirile mele din acei ani frumoşi.