ANAF. Sursa foto: Arhiva EVZAgenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a raportat un nivel record al controalelor desfășurate în trimestrul al doilea, într-o campanie de verificare a persoanelor fizice cu averi considerabile. Cele mai multe nereguli au fost constatate în județul Cluj.
ANAF a descoperit venituri nedeclarate de sute de milioane lei la persoane fizice
Cele mai semnificative nereguli au fost constatate în județul Cluj, unde ANAF a identificat contribuabili care au realizat venituri de peste 100 de milioane de lei, fără ca acestea să fi fost declarate sau să fi achitat obligațiile fiscale conform legii.
Potrivit ANAF, sumele vizate se ridică la câteva sute de milioane de lei, reprezentând un nivel fără precedent în această categorie de controale. Instituția continuă acțiunile de verificare, urmărind reducerea evaziunii fiscale și creșterea conformării voluntare în rândul contribuabililor cu averi mari.
Un contribuabil din Cluj-Napoca, datorii de 47,5 milioane lei plus dobânzi
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a identificat trei cazuri de venituri nedeclarate în județul Cluj, în urma controalelor realizate asupra persoanelor fizice.
Cel mai important dintre toate acestea îl privește pe un contribuabil din Cluj-Napoca, în cazul căruia inspectorii fiscali au constatat venituri suplimentare în valoare de aproximativ 172 milioane de lei.
În urma verificărilor, autoritățile au stabilit obligații de plată către bugetul de stat de 47,5 milioane lei, sumă care include atât creanțele principale (27,5 milioane lei), cât și dobânzile și penalitățile aferente (20 milioane lei).

Sursa foto: ANAF/Facebook
Tot în Cluj-Napoca, ANAF a descoperit venituri nedeclarate în cuantum de peste 130 milioane de lei. Contribuabilul vizat trebuie să achite în total 36,1 milioane lei către stat, dintre care 20,9 milioane lei reprezintă creanțe și alte datorii fiscale.
Al treilea caz descoperit cu venituri suplimentare de peste 34 milioane lei, pentru care s-au stabilit obligații fiscale în valoare totală de 9,5 milioane lei.
ANAF a identificat venituri nedeclarate de peste 330 de milioane de lei la doar trei contribuabili
Așadar, ANAF a descoperit, în județul Cluj, venituri nedeclarate, totalizând 337 de milioane de lei. Sumele datorate statului de către aceste persoane se ridică la 93 de milioane de lei, dintre care peste 39 de milioane reprezintă accesorii fiscale, precum penalități și dobânzi.
Comparativ cu primele trei luni ale anului, diferența este notabilă. În primul trimestru, cel mai important caz investigat de ANAF a fost al unui contribuabil din Sectorul 4 al Bucureștiului, unde s-au constatat venituri nedeclarate de 7,5 milioane de lei.
La nivel național, în perioada aprilie–iunie, ANAF a efectuat 167 de controale fiscale asupra persoanelor fizice cu averi mari, în creștere față de cele 132 realizate în primul trimestru.
În urma acestor verificări, au fost emise 41 de decizii de impunere, iar veniturile suplimentare identificate au însumat 398 de milioane de lei. Din această sumă, cea mai mare parte, adică 337 de milioane de lei, provine din județul Cluj. Valoarea totală a obligațiilor fiscale stabilite la nivel național în al doilea trimestru se ridică la 167,3 milioane de lei, potrivit profit.ro.