Cum recuperează ANAF TVA din drepturi de autor. VEZI cine va plăti restanţele

Cum recuperează ANAF TVA din drepturi de autor. VEZI cine va plăti restanţele

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) verifică persoanele fizice care au declarat realizarea unor venituri care depăşesc plafonul de 119.000 lei. Prevederile legale sunt aplicabile de la data de 1 ianuarie 2004, data intrării în vigoare a Legii privind Codul Fiscal. În consecinţă, aprecierile conform cărora "ANAF recuperează retroactiv TVA" nu au acoperire din perspectiva actelor normative în vigoare şi a obligaţiei persoanelor fizice în cauză de a se conforma acestor prevederi legale, explică Fiscul.

Din analiza bazelor de date s-a constatat că există cazuri în care contribuabili persoane fizice, deşi au realizat venituri care depăşesc plafonul pentru înregistrarea ca plătitor de TVA, nu au depus cerere pentru luarea în evidenţă ca plătitor de TVA, motiv pentru care a fost iniţiată o verificare a activităţii persoanelor fizice aflate în această situaţie.

"Întrucât o pondere semnificativă deţin şi persoanele fizice care au declarat că obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, verificările s-au orientat şi spre această categorie de contribuabili", se arată într-un comunicat al Fiscului.

Cine va plăti restanţele În urma verificărilor efectuate pană în prezent la această categorie de contribuabili, ANAF a constatat că activitatea desfăşurată de unele persoane fizice a fost efectuată în mod independent, astfel că organele fiscale stabilesc eventualele obligaţii fiscale faţă de bugetul de stat, eventual cu înregistrarea ca plătitor de TVA, în funcţie de situaţia specifică fiecărui caz în parte.

În unele cazuri, Fiscul a constatat că activitatea desfăşurată de anumite persoane fizice este dependentă, iar contractele încheiate nu reflectă realitatea economică. În aceste situaţii, inspecţia fiscală se va extinde şi la contribuabilii plătitori de venit în vederea stabilirii situaţiei fiscale reale.

De ce au început controalele Fiscul spune că, în anii anteriori, multe persoane fizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală s-au înregistrat în scopuri de TVA şi ar fi fost incorect faţă de acestea ca ANAF sa nu fi verificat toate persoanele fizice care au obţinut venituri din drepturi de proprietate intelectuală.

"Fiecare caz controlat pe drepturi de autor a fost, este şi va fi tratat în parte, fiecare act fiind analizat cu atenţie. Dovadă este faptul că, urmare verificărilor efectuate pană în prezent, pe lângă persoanele fizice care au desfăşurat activităţi independente şi care au obligaţia plăţii TVA, s-au identificat şi persoane fizice, de exemplu din categoria socioprofesională a actorilor, care, deşi aveau încheiate contracte de drepturi de autor, în realitate au desfăşurat activităţi de natură economică dependentă. În acest ultim caz, ANAF a declanşat şi va declanşa acţiuni de inspecţie fiscală, conform reglementarilor legale în vigoare, şi la plătitorii de venit pentru stabilirea în sarcina acestora a obligaţiilor fiscale neachitate la bugetul general consolidat", a declarat Sorin Blejnar, preşedintele ANAF.

Cum trebuie să se înregistreze persoanele care obţin drepturi de autor Veniturile din valorificarea drepturilor de proprietate intelectuală provin din brevete de invenţie, desene şi modele, mostre, mărci de fabrică şi de comerţ, procedee tehnice, know-how, din drepturi de autor şi drepturi conexe dreptului de autor. Persoanele fizice care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală, de o manieră independentă potrivit Titlului VI al Codului fiscal, sunt persoane impozabile în scopuri de TVA.

Acestea trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la administraţia financiară de care aparţine înainte de realizarea unor astfel de operaţiuni, dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri care atinge sau depăşeşte plafonul de scutire de 35.000 euro (119.000 lei) sau dacă declară că urmează să realizeze o cifră de afaceri inferioară plafonului de scutire, dar optează pentru aplicarea regimului normal de taxă.

Persoanele aflate în această situaţie trebuie să se înregistreze în termen de 10 zile de la sfârşitul lunii în care a atins sau a depăşit plafonul menţionat.

Persoanele fizice române care obţin venituri din drepturi de proprietate intelectuală vor completa şi depune la organele fiscale formularul 020 "Declaraţie de înregistrare fiscală/Declaraţie de menţiuni pentru persoane fizice române".

Declaraţia se depune direct sau prin împuternicit/reprezentant fiscal la registratura organului fiscal competent sau la poştă prin scrisoare recomandată.

Ne puteți urmări și pe Google News