Editura Evenimentul si Capital

Amintiri despre “Agatha Christie a României”

50ba60cc7c39b7373115e304e1f1367c
Autor: | | 10 Comentarii | 0 Vizualizari

Destinul Rodicăi Ojog-Braşoveanu, cea mai importantă scriitoare română de romane poliţiste, este rememorat de Valentin Nicolau, editorul cărţilor sale

Scriitoarea de romane poliţiste Rodica Ojog-Braşoveanu, de la a cărei naştere se împlinesc în acest an 70 de ani, şi-a păstrat o amintire statornică pentru iubitorii literaturii de gen, dar nu numai. Dovadă sunt tirajele mari înregistrate de cărţile sale, pe care Editura Nemira – care deţine exclusivitatea tipăririi operei autoarei – le reeditează în mod constant, tocmai pentru că le vinde destul de bine, precum şi faptul că, la o banală întrebare despre primul autor român de literatură poliţistă care vine în mintea cuiva, răspunsul ar fi, aproape întotdeauna, numele celei considerate o “Agatha Christie” a literaturii române. Viaţa acestei autoare simpatice şi care a oferit momente de încântare atâtor milioane de cititori nu a fost însă una uşoară şi tot timpul pe “roze”, ca mulţi alţi scriitori ea având de înfruntat vicisitudinile epocii pe care a traversat-o, cea a regimului totalitar comunist. Astfel, Rodica Ojog-Braşoveanu a trebuit să parcurgă, precum mulţi intelectuali, ceea ce autorităţile considerau că îi va “reeduca” şi va face din ei cetăţeni de nădejde ai societăţii egalitariste: “munca de jos”, necalificată. Născută la Bucureşti, pe 28 august 1939, viitoarea scriitoare provenea dintr-o familie distinsă, tatăl său fiind avocat; tocmai de aceea, după ce şi-a început studiile la şcoala “Maison de Français” şi a terminat liceul “Dominiţa Ileana” (azi “Eminescu”), s-a înscris, în 1955, la Facultatea de Drept din Bucureşti. “M-am născut la Bucureşti, chiar în această casă, şi cred că sunt printre puţinii bucureşteni care nu şi-au schimbat domiciliul de-a lungul unei vieţi. Este casa părinţilor mei; aici a fost biroul de avocatură al tatălui meu (tata a fost avocat, de aceea a şi cumpărat acest apartament aici, în spatele Tribunalului mare, pe cheiul Dâmboviţei). Acesta era considerat un cartier boieresc, locuit atunci de mari liber-profesionişti şi de membri de ambasadă, agenţi imobiliari, jurişti, avocaţi şi medici. Era un cartier foarte liniştit, nu existau nici un fel de mijloace de transport care să treacă pe stradă; mi-aduc aminte că mă jucam cu mingea în mijlocul drumului, fără teamă de maşini. De la tata am învăţat să păstrez simţul proporţiilor, să nu mă amărăsc pentru fleacuri, să nu fiu rea de pagubă. De la mama am învăţat bunul gust şi că “Pour être belle il faut souffrir” (ca să fii frumoasă trebuie să suferi). Şi, mai ales, am învăţat să nu fiu banală, să fiu originală, să nu mă iau după turmă, după mode. Mama era o femeie foarte frumoasă, avea stil. Ea îşi cumpăra toaletele de la case de modă celebre: Worths, Marise, Robelle, Botos (renumită pentru taioarele ei), Casa Neumann de la Braşov (îmbrăca cu blănuri toate femeile elegante din România)”, îşi amintea scriitoarea într-un interviu dat, în 1999, Corinei Pavel pentru “Formula As”. Exmatriculată din toate facultăţile din ţară De la Drept, însă, a fost exmatriculată după un an, din motive politice, într-un mod absurd, aşa cum se proceda în acea perioadă. Tânăra, în vârstă de nici 20 de ani, a trebuit să execute un an de muncă necalificată la fabrica de medicamente “Galenica” – “pentru a-şi băga minţile în cap”, în viziunea autorităţilor –, după care a reuşit să-şi reia studiile de drept, de data aceasta la Facultatea din Iaşi: “Am intrat la Facultatea de Drept, dar după doi ani - în ‘56 - am intrat în “găleata” aceea cu evenimentele din Ungaria, am fost arestată şi exmatriculată din toate facultăţile din ţară. A fost greu să trec peste faptul că, la 17 ani, m-am trezit cu aripile tăiate, fără nici o perspectivă de studii superioare, fără alt viitor decât acela de bună gospodină şi nevastă. Dar m-a ajutat mult încrederea în propria stea. Eram drăguţă, aveam succes şi asta mă consola, mă făcea să uit. Aşa m-am şi măritat cu prima mea dragoste, de la 16 ani – un aristocrat neamţ din Timişoara (era un “von”). N-a durat mult, pentru că – în ciuda palatului pe care-l avea şi în ciuda banilor pe care-i câştiga – el nu înţelegea că eu vreau să fac carieră. Şi, în urma unui răspuns de la Ministerul |nvăţământului la nenumăratele memorii pe care le făcusem, mi s-a aprobat reînmatricularea, cu condiţia să mă “reabilitez” un an în fabrică, ca muncitoare necalificată. Soţul meu nu a fost de acord să lucrez şi atunci l-am părăsit, pentru a-mi urma propriul drum. Aveam 20 de ani şi m-am angajat ca muncitoare necalificată la fabrica de medicamente “Galenica”, am devenit fruntaşă în producţie (că asta era condiţia), am avut activităţi obşteşti – la brigadă, la echipa de dansuri, la gimnastică, la cor etc. După anul de fabrică, n-am fost reînmatriculată; în schimb, mi s-a dat posibilitatea de a mă prezenta la examenul de admitere în orice facultate. M-am dus din nou la Drept, de data aceasta la Iaşi, şi am luat-o de la capăt”, relatează viitoarea maestră a policier-ului în acelaşi interviu. După încheierea studiilor pe care şi le dorise, a început să profeseze avocatura, meseria pentru care se pregătise. Regimul politic se mai relaxase şi părea că nimic nu va putea să-i schimbe tinerei avocate făgaşul pe care, în sfârşit, reuşise să se stabilizeze. {i pe plan sentimental lucrurile mergeau bine, Rodica Ojog căsătorindu-se cu actorul Cosma Braşoveanu. Astfel, a devenit Rodica Ojog-Braşoveanu şi avea o căsnicie liniştită şi fericită. 18 ani a durat mariajul cu actorul Cosma Braşoveanu, până la moartea acestuia, mariaj pe care scriitoarea îl definea drept “minunat”. Melania şi Minerva, personaje celebre Viaţa avocatei s-a schimbat în jurul vârstei de 30 de ani. Atunci, la insistenţele soţului său, actorul Cosma Braşoveanu, care îi intuise talentul de povestitoare, a început să scrie primul său roman poliţist. Astfel, deşi, în 1969, autoarea a debutat cu un scenariu la televiziune, acest prim roman, intitulat “Moartea semnează indescifrabil”, a fost publicat în 1971 la Editura Albatros, în legendara colecţie “Aventura”. Succesul acestei prime cărţi a fost atât de mare, încât tânăra a luat hotărârea să renunţe la avocatură, după şapte ani de practică, şi să se dedice în întregime scrisului, ceea ce, chiar şi pentru acele vremuri, constituia un vis. Rodica Ojog-Braşoveanu a fost deci unul dintre puţinii scriitori români care, datorită succesului foarte mare al cărţilor sale şi vânzărilor pe care le avea, a putut, în perioada comunistă şi după accea, să trăiască din scrisul propriu. Au urmat, până în 1999 – din păcate, scriitoarea a plecat dintre noi, pe data de 2 septembrie 2002 -, 35 de romane apărute sub semnătura “marii doamne a policier-ului românesc”, socotită o adevărată “Agatha Christie” a Balcanilor. Cea mai mare majoritate sunt poliţiste, dar opera sa cuprinde şi câteva romane istorice – în primul rând cele din “ciclul logofătului Andronic”, dar şi altele –, în care amestecă intriga de mistery cu o savuroasă limbă “cronicărească”, precum şi un SF: “Minerva se dezlănţuie”; bineînţeles este vorba de Minerva Tutovan, o miliţiancă “dintr-o bucată”, eroina unui întreg ciclu de romane al autoarei. Cel mai cunoscut personaj creat de Rodica Ojog-Braşoveanu – alături de “răufăcătoarea” plină de şarm Melania, din “ciclul Melaniei” – a fost interpretat şi pe marile ecrane de actriţa Ileana Stana Ionescu, în filmul “{antaj”, regizat în 1981 de Geo Saizescu – singura ecranizare, din păcate, după vreuna din cărţile autoarei (mai semnalăm şi un film de televiziune după cartea “Al cincilea as”). Scenariul, după romanul “Omul de la capătul firului”, este scris în colaborare de autoare. Conform declaraţiilor lui Valentin Nicolau, directorul editurii Nemira, actualul editor al Rodicăi Ojog-Braşoveanu, ultimul roman scris de autoare a fost “Necunoscuta din congelator”, publicat de Nemira, ca multe alte romane inedite ale scriitoarei. Alături de umorul sănătos al cărţilor sale, precum şi de psihologia sofisticată a personajelor sale, care nu sunt deloc schematice sau clişeistice, o altă caracteristică a unora din cărţile sale este farmecul descrierilor de epocă, imaginile deosebit de plastice ale Bucureştiului de altădată. Ele mărturisesc despre nostalgia scriitoarei pentru lumea în care crescuse şi copilărise, distrusă în mod brutal de către comunişti: “Seara, părinţii mei mergeau la teatru, la Capşa, în baruri – la Monte Carlo sau la Vania Şevcenco. Se duceau şi la Continental, pentru că acolo cânta Grigoraş Dinicu, şi la Mon Jardin, unde mare vedetă era Gică Petrescu. Erau atunci un Bucureşti şi o epocă pe care le regret. Eu consider că mi-am ratat epoca, că m-am născut prea târziu (mi-ar fi plăcut să prind “la belle epoque”, să zicem anii celui de-al doilea Imperiu, până în 1930). Bucureştiul copilăriei mele (anii ‘40) mai păstra, în ciuda bombardamentelor, parfumul acestei epoci”, spunea Rodica Ojog-Braşoveanu în interviul din 1999, dat la vârsta de 60 de ani. O întâlnire de "de gradul III" Editorul Valentin Nicolau povesteşte cum a luat, în 1997, decizia de a continua să publice opera Rodicăi Ojog-Braşoveanu şi de a reedita titlurile mai vechi: “Curiozitatea m-a făcut să-i citesc cărţile. Am avut surpriza să mă delectez cu romane al căror suspans era impecabil construit, cu personaje credibile de care te ataşai imediat. |n 1997, printr-o întâmplare, mi s-a oferit şansa să pot contracta un nou roman al Doamnei Ojog-Braşoveanu, “Poveste imorală”. Nu am ezitat o clipă. |ncă de la acea primă întâlnire am rugat-o să-mi mai dea “marfă nouă”, ca să mai ridicăm interesul pentru reeditări. Răspunsul doamnei a fost fără ezitare: da. Negocierea a fost sumară, ne-am înţeles repede”. Prima întâlnire “de gradul III” între Valentin Nicolau şi Rodica Ojog-Braşoveanu îi procură editorului şansa unei amintiri savuroase: “Mult timp nu am vorbit decât la telefon ca într-o bună zi să primesc invitaţia de a o vizita. Fiind foarte retrasă, semnul acelei invitaţii spunea că trecusem proba bunelor intenţii. Aveam şansa să o cunosc. Greu de uitat acea primă întâlnire. M-am prezentat la ora convenită cu un buchet frumos de flori la parterul unui bloc vechi din apropierea fostei Operete. M-a întâmpinat o doamnă parcă venită din alte vremi. Cu vocea aspră a fumătorului înrăit, m-a invitat să mă aşez într-un fotoliu, într-un cochet salon, sporind sentimentul că am păşit într-un film de epocă. Decorul uşor vetust mă ducea cu gândul la atmosfera interbelică. Lumina scăzută făcea ca senzaţia de ireal să fie contrariată de întrebările doamnei referitoare la ce se mai întâmplă în lume, la schimbările care evident o derutau, dar şi mai mult o fascinau. }in minte că am băut o excelentă cafea turcească şi am mâncat o îngheţată delicioasă pe care m-a îndemnat îndelung să o încerc. Era ceva din aerul scrierilor Cellei Serghi în tot acel spaţiu”. Misterul legat de imaginea scriitoarei este explicat de Nicolau în felul următor: “Nu a avut copii. Singurul invocat era cel ce-i fusese soţ, Cosma Braşoveanu, căruia de altfel i-am şi reeditat un roman în aceeaşi perioadă. Altfel, evita să discute subiecte legate de familie. Retrasă din tumultul vieţii odată cu trecerea anilor, îşi gestiona sever amintirile. Ca orice femeie ce fusese cândva deosebit de frumoasă, avea nostalgia tinereţii, dar şi spaima de a nu-şi contrazice tinereţea cu chipul pe care îl vedea în oglindă. I-am respectat această dorinţă, niciodată exprimată direct, şi nu i-am tipărit fotografia pe cărţi”. O amintire de neşters, pentru Valentin Nicolau, este şi cea a „escapadelor” nocturne împreună cu „Agatha Christie” a României: „Am ieşit în câteva rânduri, seara târziu, în baruri, să căutăm “personaje”. Vânătoarea de situaţii şi chipuri pentru întâmplările ce urmau să fie scrise. Avea o poftă enormă de a şti, de a înţelege cum se schimbă lumea. Se străduia să fie contemporană cu viaţa de dincolo de zidurile care o ascundeau. Am avut privilegiul de a o însoţi în câteva expediţii de jefuire a realităţii pentru sporirea ficţiunii”. Despre modul în care lucra autoarea, Nicolau spune: „Imaginaţi-vi-o pe distinsa doamnă sculându-se în fiecare dimineaţă la ora cinci, făcându-şi o cană mare de cafea tare pentru a se aşeza cel târziu la şase în faţa maşinii de scris. Până la nouă-zece umplea o scrumieră. Când se oprea din scris, manuscrisul tocmai ce crescuse cu câteva pagini. {i asta zi de zi. Un mare profesionist al scrisului. Ca editor, mi-aş dori să mai am şansa să pot lucra cu cineva asemenea Doamnei Braşoveanu”. „Pentru mine, Rodica Ojog-Braşoveanu este singurul scriitor român profesionist pe care l-am cunoscut. |n alte împrejurări istorice şi culturale, cărţile Doamnei Ojog-Braşoveanu ar fi avut un destin internaţional”, concluzionează Valentin Nicolau. SUSPANS Miliţieni pe post de supereroi Lista cărţilor apărute la Nemira este foarte lungă. Din seria Melania au apărut: „Cianură pentru un surâs”, „320 de pisici negre”, „Anonima de miercuri”, „Dispariţia statuii din parc”; seria de romane istorice Logofătul Andronic: „Logofătul de taină”, „Agentul secret al lui Altîn-Bey”, „Ochii jupâniţei”, „Letopiseţul de argint” şi „Vulturul dincolo de Cornul Lunii”; alte romane istorice publicate sunt: „Al cincilea as”, „A înflorit liliacul”, „|ntâlnire la Elysée”, „Să nu ne uităm la ceas”; lista cuprinde şi numeroase romane poliţiste în afara seriilor: „Necunoscuta din congelator”, „Poveste imorală”, „Telefonul din bikini”, „Răzbunarea sluţilor” şi „Coşmar”. Două dintre cărţile editate, „Grasă şi proastă” şi „Bărbaţii sunt nişte porci”, reunesc parte din articolele sale publicate în reviste. Conform declaraţiilor editurii, „Editura Nemira nu a contractat Seria Minerva, cu personajul principal o femeie miliţian”. Editorul Valentin Nicolau consideră că „vânzările au fost foarte bune, publicul astăzi, ca şi acum zece ani, o citeşte masiv şi o recunoaşte drept cea mai importantă scriitoare de romane poliţiste”.

S-a intamplat in direct, la Realitatea TV! Rares Bogdan: Vor sa ma aresteze

Pagina 1 din 2
Tag-uri:



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI