Americanii nu mai fac copii. VEZI cu cât au scăzut naşterile în SUA
- Ana Zid ărescu
- 22 noiembrie 2011, 16:45
Pentru al treilea an consecutiv, în SUA, numărul naşterilor continuă să scadă.
În ultimul raport întocmit de Centrul american control şi prevenire a bolilor (CDC) s-a arătat că numărul naşterilor, în special în rândul adolescentelor şi al tinerelor de 20 de ani, a scăzut foarte mult.
"Nu cred că există vreun dubiu cu privire la explicaţie: recesiunea", consideră demograful Carl Haub, care a analizat raportul celor de la CDC.
Dacă în anul 2007 s-a înregistrat un boom de nou-născuţi (4,3 milioane), până în 2009, numărul naşterilor a ajuns, în SUA, la 4,1 milioane. Iar anul trecut, abia dacă s-au depăşit 4 milioane de naşteri.
Astfel, în rândul adolescentelor, naşterile au scăzut cu 9%, comparativ cu anul 2009, iar pentru tinerele de până în 30 de ani, scăderea a fost de 6%.
Nici în România, situaţia nu este mai bună. În urma recensământului din luna octombrie s-a stabilit că populaţia României are cu două milioane de locuitori mai puţin decât în 2002. Dacă situaţia va rămâne pe acelaşi trend, specialiştii în demografie spun că până în anul 2100 România va avea numai 8 milioane de locuitori.
Între timp, însă, la nivel mondial, numărul locuitorilor de pe Terra continuă să crească. În urmă cu numai o lună s-a depăşit cifra de 7 miliarde de oameni. ONU a recunoscut-o pe Danica May Camacho, din Filipine, bebeluşul cu numărul 7 miliarde. În anul 1999, ONU l-a recunoscut pe un băieţel din Sarajevo ca fiind locuitorul cu numărul 6 miliarde al Terrei.