Evenimentul Zilei > Economie > VEŞTI RELE pentru cei care NU şi-au asigurat locuinţele
VEŞTI RELE pentru cei care NU şi-au asigurat locuinţele

VEŞTI RELE pentru cei care NU şi-au asigurat locuinţele

Un grup de lucru privind asigurările obligatorii de locuinţe constituit la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a înaintat câteva propuneri pentru modificarea legislaţiei pe acest segment. Printre propuneri se află şi majorarea amenzilor pentru cei care nu respectă legea.

Astfel, o propunere vizează stabilirea cuantumului fix al amenzii contravenţionale la valoarea de 500 lei pentru neîncheierea poliţei PAD, adică majorarea de cinci ori a sumei minime actuale. În prezent, cuantumul amenzii este de la 100 la 500 lei. Poliţa obligatorie de asigurare PAD acoperă trei riscuri specifice României: cutremur, inundaţie şi alunecare de teren. 

O altă propunere avansată de grupul de lucru este ca poliţa PAD să cuprindă o franşiză în cazul riscului de cutremur, măsură ce vizează asigurarea sustenabilităţii sistemului de asigurare, prin diminuarea despăgubirii. Franşiza este partea din daună ce urmează a fi suportată de către asigurat. Ea apare în poliţă şi poate fi exprimată ca şi valoare fixă sau relativă – procent din suma asigurată sau din daună.

Pe de altă parte, obligativitatea încheierii poliţei PAD ar putea fi restrânsă numai pentru imobilele cu destinaţie de locuinţe care sunt în mod efectiv utilizate în acest scop, urmând să fie excluse imobilele utilizate integral în scop comercial (apartamente în care funcţionează sedii de firme etc.). 

Totodată, o altă propunere vizează liberalizarea canalelor de distribuţie pentru poliţele PAD, în sensul modificării articolelor de lege care stabilesc faptul că distribuţia poliţelor se realizează exclusiv prin intermediul societăţilor de asigurare. 

Grupul de lucru are în componenţă reprezentanţi ai ASF, UNSAR, PAID, UNSICAR, Ministerului Finanţelor Publice şi ai patronatelor din sectorul bancar. 

Gradul de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuinţe este de aproape 20% în România, lucru care arată că avem o problemă care ţine atât de modelul cultural, cât şi de modelul de venituri al consumatorului, a declarat, ieri, Mişu Negriţoiu, preşedintele ASF.

Totodată, valoarea actuală a primei pentru asigurarea obligatorie a locuinţei este foarte scăzută, iar pentru a creşte capacitatea de reasigurare, e nevoie de prime de asigurări mai adecvate, a declarat Francois Coste, preşedintele Consiliului de Administraţie al Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID România).

Preţul unei poliţe PAD care acoperă suma de 20.000 de euro este de 20 de euro pe an pentru locuinţele de tip A, adică acelea construite din cărămidă, beton armat sau orice alt material rezultat în urma unui tratament termic şi/sau chimic. Imobilele de tip B, adică cele construite din cărămidă nearsă sau orice alt material nesupus unui tratament termic şi/sau chimic pot fi asigurate prin intermediul poliţei PAD contra sumei de 10 euro pe an, pentru o despăgubire de 10.000 de euro.

Publicat in categoriile: Economie
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: