Amenințarea cu moartea la adresa lui Trump a reapărut. Un fost sportiv olimpic, arestat la Washington
- Iuliu Vlădescu
- 21 iunie 2026, 08:53
Lincoln Memorial Reflecting Pool after restoration, June 17, 2026 / sursa foto: wikipedia
Un fost sportiv olimpic american a fost arestat pentru acuzația de vandalizar e a fântânii de la Lincoln Memorial, din Washington DC, potrivit NYT.
Un fost mare sportiv, reținut pentru vadalizarea Reflecting Pool
David Hearn, triplu canoist olimpic, a declarat că trecea cu bicicleta pe lângă monument, vineri, când spune că s-a oprit și a observat o bucată din căptușeala bazinului plutind în apă.
Președintele Donald Trump a anunțat că „multe alte persoane” au fost, de asemenea, arestate în legătură cu „vandalismul rușinos”.
„Ceea ce au făcut acești teribili vandali este un adevărat afront atât la adresa președinților George Washington, cât și a lui Abraham Lincoln și ar trebui tratat în consecință”, a scris Trump sâmbătă pe Truth Social.
Trump acuză că vandalii au turnat substanțe chimice distructive în fântână și că aceasta va trebui drenată pentru a putea fi efectuate reparații.
Trump promite reparații urgente
„Fântâna (Reflecting Pool) nu a fost niciodată atât de frumoasă precum era acum doar o săptămână, chiar și în 1922, când a fost deschisă. Suntem foarte mândri de ceea ce am făcut cu această structură magnifică și o vom repara rapid, la un nivel egal de frumusețe”, a scris Trump.
El i-a acuzat pe „vandali” pentru starea actuală deplorabilă a Bazinului Reflector, la doar câteva săptămâni după finalizarea unui proiect de restaurare de 14,8 milioane de dolari.
Trump a promis că va repara piscina cât mai repede posibil.
Mesajul de amenințare cu moartea pentru Trump a reapărut
În plus, iarba de la National Mall au apărut ulterior cu mesaje gigantice cu numerele „86 47”, aceleași din amenințarea cu moartea proferată de fostul director FBI, James Comey, care a postat pe Instagram o fotografie cu aceste numerele scrise cu scoici, în mai 2025.
James Comey a fost pus sub acuzare în aprilie pentru acuzația de amenințare cu moartea la adresa președintelui Trump. „86” este o expresie folosită inițial în jargonul celor din restaurante, cu sensul că o persoană trebuie dată afară din local sau un obiect ar trebui aruncat. Expresia și-a extins apoi sensul, ajungând să însemne „a scăpa de cineva”, potrivit dicționarului Merriam-Webster.

comey 8647
Sportivul spune că e nevinovat
David Hearn, în vârstă de 67 de ani, a declarat pentru Washington Post că a întins mâna, a atins bucata desprinsă și a lăsat-o să cadă la loc după ce un angajat i-a spus să facă acest lucru. Apoi a fost reținut de Poliția Parcului.
Videoclipul incidentului a devenit viral, Hearn arătându-se nedumerit în timp ce este înfruntat de membri ai Gărzii Naționale și apoi pus în cătușe de Poliția Parcului din SUA.
„Nu am vandalizat nimic”, a declarat Hearn. „Nu am distrus, rupt și nu am decojit nimic. Până când mi-am dat seama ce se întâmplă, eram deja pus în cătușe”, a spus el.
„Am băgat mâna acolo și am reușit să prind capătul acelei bucăți care plutea, bucata care deja se decojea. Era încă atașată de fund. Nu am îndepărtat nimic”, a explicat el.
Bărbatul din Bethesda, Maryland, a fost atras să viziteze „Reflecting Pool” datorită căptușelii „American Flag Blue” nou instalate, care se deteriora.
Cine este David Hearn
Hearn a concurat la caiac la Jocurile Olimpice de vară din 1992, 1996 și 2000. De asemenea, a câștigat aurul la două Campionate Mondiale în 1985 și 1995 și a obținut medalii de argint de cinci ori. În 1995, Hearn a fost onorat ca Sportivul Masculin al Anului la Caiac-canoe din SUA.
David Hearn a fost reținut timp de aproape cinci ore la o unitate a Poliției Parcului din Hains Point și urmează să se prezinte în fața Curții Superioare din Washington DC pe 9 iulie pentru a fi acuzat de contravenția de distrugere a proprietății guvernamentale. Poliția Parcului din SUA nu a răspuns solicitării de comentarii.