În urma topirii zăpezii şi ploilor din ultima perioada, în judeţul Alba au fost înregistrate două alunecări de teren, dintre care una a afectat şi un drum comunal.
Anunţul a fost făcut în această după-amiază de purtărorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Alba, Florin Zecheru.
Cea mai gravă alunecare s-a produs în comuna Sohodol. Aceasta a afectat drumul comunal DC 90, care face legătura între localităţile Sohodol şi Poiana Sohodol, pe 150 de metri şi a distrus terasamentul drumului pe o distanţă de aproximativ 25 de metri. Cel de-al doilea eveniment a fost semnalat în satul Răchita, comuna Săsciori, unde s-a înregistrat practic o reactivare a unei alunecări de teren care a afectat o grădină proprietate privată pe o suprafaţă de aproximativ 200 metri pătraţi.