Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna a emis, în această după-amiază, două ordonanţe de reţinere, în cazul „Fabricii de Permise” din Sfântu Gheorghe.
Agentul de poliţie Gheorghe Burlacu, de la Serviciul Permise şi Înmatriculari Covasna şi instructorul auto independent, Viorel Zaha, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, sub acuzaţia de luare de mită, fals şi uz de fals.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna, Elena Ciobanu, cele două persoane vor fi prezentate, mâine, tribunalului cu propunerea de arestare preventivă. În prezent, cei doi se află în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţan Covasna.
Reţinerea celor doi survine la două zile după ce instanţa a prelungit cu încă 30 de zile mandatele de arestare ale altor trei inculpaţi: un agent de la permise şi înmatriculări, Dorin Andriesei, un instructor auto de la şcoala de şoferi „Codreanu” şi un agent de pază, Szekely Karoly. Cei trei sunt cercetaţi în stare de arest preventiv din 12 martie.
În dosarul „Fabricii de Permise” din Covasna au fost inculpate 19 persoane, din care 14 persoane sunt cercetate în stare de libertate, printre care şi trei agenţi de la permise şi înmatriculări şi un funcţionar de la serviciul de impozite şi taxe din Primăria Sfântu Gheorghe.
CITIŢI ŞI:
Servicii complete la „Fabrica de permise şi înmatriculări”