Altare deschise pentru femei de Sfinții Brâncoveni
- Oana-Martha Igri şan
- 16 august 2014, 00:00
Bisericile Sfântul Gheorghe-din București (foto) și din Mogoșoaia, ambele ctitorii ale lui Constantin Brâncoveanu, își vor deschide astăzi altarele atât pentru bărbați cât și pentru femei, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul Sfinților Brâncoveni.
După luni întregi de torturi groaznice, Constantin Brâncoveanu, fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei și Ianache, ginerele voievodului au fost executați pe 15 august 1714 la Istanbul, cei șase refuzând să renunțe la credința creștină. Rând pe rând, sub ochii lui Constantin Vodă cad capetele ginerelui și ale primilor trei copii ai săi. Mateiaș, cel mai mic, are o clipă de cumpănă, când începe să plângă și este tentat să se lepede de Hristos. Atunci tatăl lui îi strigă: „Am pierdut tot ce aveam pe lume, în afară de credință. Să nu ne-o pierdem și pe ea!” Atunci, copilul s-a îndreptat spre eșafod. După el, a urmat voievodul, care a murit strigând: „Doamne, facă-se voia ta!” Sfinții Brâncoveni sunt prăznuiți pe 16 august, pentru ca sărbătoarea lor să nu se suprapună cu Sfânta Maria.