Alexandru Munteanu: Peste 80% din viitorul Guvern este deja stabilit. Vor fi și miniștri noi
- Sanda Frunze
- 17 octombrie 2025, 14:39
Sursa foto: Guvernul republicii MoldovaRepublica Moldova. Candidatul nominalizat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a declarat că a finalizat evaluarea actualilor miniștri din Cabinetul Recean și că majoritatea viitorului Guvern este deja conturată. Potrivit acestuia, peste 80% din echipa executivă este stabilită, iar doar câteva portofolii urmează să fie decise în zilele următoare.
„I-am evaluat pe miniștrii care am vrea să rămână, i-am urmărit la distanță. Am făcut cunoștință, practic, cu toți, cu excepția a doi miniștri, care sunt în afara țării și cu care voi avea discuții în următoarele zile. Aș vrea să ne întâlnim, să vorbim, să vedem cum să ne mișcăm mai departe. E un proces, să așteptăm puțin, nu a rămas mult. Am ajuns cred că să avem deja o majoritate, mai sunt câteva poziții unde ne gândim. Am finalizat în jur de 80-90 la sută”, a precizat Munteanu în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.
Munteanu a declarat că prioritatea sa va fi eficiența guvernării și stabilitatea economică, dar și o relație constructivă cu partenerii externi.
„Guvernul pe care îl voi conduce trebuie să fie unul al rezultatelor. Voi insista pe responsabilitate, transparență și o colaborare reală între instituții”, a afirmat el în cadrul aceleiași emisiuni.

Alexandru Munteanu/ Sursa foto: aflr.md
Unii miniștri rămân, alții vor fi schimbați
Și președinta Maia Sandu a confirmat că în noul Guvern vor exista schimbări. Aceasta a menționat că Alexandru Munteanu are libertatea de a-și forma propria echipă și că înlocuirile sunt un pas firesc în procesul de consolidare a unui nou executiv.
„Candidatul trebuie să ne spună care sunt miniștrii, eu știu din discuțiile preliminare că sunt miniștri care vor rămâne, nu vă dau nume. E prerogativa candidatului. Sunt și miniștri care nu vor rămâne. Absolut toți, și cei care vor rămâne, și cei care pleacă au muncit cu foarte multă dăruire”, a declarat șefa statului în cadrul unei emisiuni la Realitatea TV.

Maia Sandu. Sursă foto: Facebook
De la mediul de afaceri la funcția de premier
Alexandru Munteanu a fost desemnat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) drept candidat la funcția de prim-ministru în urma unei ședințe a formațiunii din 14 octombrie 2025.
El este om de afaceri, fost președinte al Alianței Franceze din Republica Moldova, și a activat anterior în cadrul Băncii Mondiale, unde a coordonat proiecte de dezvoltare instituțională și investițională. De asemenea, este unul dintre fondatorii AmCham Moldova, organizație care promovează standarde occidentale de guvernanță și transparență în mediul de afaceri.