Evenimentul Zilei > Actualitate > Alexandra Ungureanu: „Descopăr zilnic dragostea”
Alexandra Ungureanu: „Descopăr zilnic dragostea”

Alexandra Ungureanu: „Descopăr zilnic dragostea”

Astăzi, Alexandra Ungureanu, alături de băieţii de la Crush, lansează cea mai nouă piesă a lor, "Where Is The Love", însoţită de videoclipul aferent.

Alexandra Ungureanu pare a fi cea mai cuminte fată a showbiz-ului românesc. Nu face scandaluri, nu se dezbracă pe scenă, la televizor, nu s-a lăsat târâtă în niciun scandal media, nu are prieteni dubioşi, conduce o maşină normală pe care, doar în glumă, o numeşte "bolid" şi nu "rupe" cluburile cu beţii de proporţii apocaliptice aşa cum fac alte colege de-ale ei din lumea mondenă a Capitalei.

Motivele, ne-a explicat chiar ea, sunt simple: "Îmi place să mă promovez cu proiectele mele muzicale, pentru că asta mă face specială şi înseamnă foarte mult din ceea ce sunt eu, iar discreţia în ceea ce priveşte viaţa personală este o alegere pe care am făcut-o, fără să depun eforturi mari sau să sufăr din această cauză. Totuşi, apar ştiri despre mine, iar mai nou mă trezesc că multe dintre postările mele de pe Facebook sunt preluate şi transformate în "ştiruţe", parte dintre ele fiind şi gresit reinterpretate. Imaginea reflectată în apariţiile mele din presă poate nu e foarte spectaculoasă, dar cred că e consistentă şi mă bucur că în conştiinţa publicului s-au fixat nişte puncte de reper despre mine conforme cu ceea ce sunt".

Interesant este că pentru noul videoclip, Alexandra şi cei doi băieţi din trupa Crush au muncit foarte mult.

"Filmările au avut loc pe 21 martie, am stat în studio peste 24 de ore, când, într-un final, deşi epuizaţi, am reuşit să-l mulţumim pe cel mai perfecţionist regizor, colegul Konstantin din Crush care a lucrat alături de Ciprian Florea. Lansarea o facem abia mâine (astăzi, n.r.) pentru că a durat destul de mult până a fost gata partea de post-producţie. Dar, vă spun sincer, nu-mi pare rău. Rezultatul este unul uimitor pentru bugetul pe care l-am avut, mai ales că ştiu clipuri din România care au fost realizate cu mult, mult mai mulţi bani şi au ieşit mai puţin reuşite", ne-a destăinuit Alexandra care promite totodată că, în curând, se va reinventa ca artist şi va aborda o nouă linie, una mai feminină, urmând să scoată o nouă piesă şi un nou videoclip până la sfârşitul verii.

În altă ordine de idei, Alexandra spune că noul videoclip al ei şi al trupei Crush este, în acest moment unul foarte reprezentativ pentru ceea ce simte ea ca artist: "Aş putea spune că, acum, am un răspuns şi la întrebarea "Where Is The Love". Sunt un om care are nevoie de dragoste, ca oricare altul, iar acum primesc şi dăruiesc dragostea la rândul meu, sub diferite forme. Am descoperit dragostea, o descopăr zilnic, şi nu numai acasă".


Sorin, Konstantin și Alexandra (de la stânga) au petrecut mult timp
în studioul de înregistrări

Alexandra Ungureanu va aborda o nouă linie, una mai feminină decât cea cu care ne-a obişnuit


75 de zile
a durat postproducţia videoclipului "Where Is The Love"

<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/0mbuZU4x3os?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
<iframe width="620" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/w5KjL1VbVTM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>