Alessandra Stoicescu în locul lui Mihai Gâdea, la 21:00. Ce se întâmplă la Antena 3? Mister lămurit
- Alex Dumitrescu
- 9 mai 2019, 23:06
Miercuri seară, realizatorul emisiunii „Sinteza Zilei” de la Antena 3, Mihai Gâdea, a declarat că va absenta pentru scurt timp.
Joi seară, emisiunea a fost înlocuită cu emisiunea „100 de minute” realizată de Alessandra Stoicescu.
„Ne vom revedea în curând. O să lipsesc un pic, dar sigur, sigur, mă întorc”, a declarat Mihai Gâdea.
Mihai Gâdea a spus că nu a ținut nicio dietă, iar kilogramele în minus l-au luat prin surprindere.
„Am fost plecat cu treabă și era, la hotel, un cântar. L-am luat, m-am urcat pe el și am zis că e stricat sigur. Într-un decurs de câteva luni, am slăbit 17 kilograme.”, a spus Mihai Gâdea.
Și colegul său Mircea Badea s-a declarat uimit de numărul de kilograme pe care le-a pierdut realizatorul TV. Carmen Brună, prezentă în studio, a subliniat că transformarea este vizibilă.
„La mine cu stresul se întâmplă așa, ori mă îngraș, ori... (n.r. slăbesc)”, a încheiat realizatorul Antena 3.