Alertă în SUBTERAN! Sindicaliştii au AVERTIZAT că metrourile de la spanioli sunt prea late, dar Metrorex nici nu a vrut să audă!
- Mihai Oprea
- 3 februarie 2016, 15:35
Distanţa ilegală dintre peron şi buza trenului a creat panică printre călători. Din cauza gafei făcute de angajaţii Metrorex, aceştia au tăiat peroanele ca să încapă trenurile spaniole de 100 de milioane de euro, unei femei i-a scăpat piciorul în luftul rămas în urma unei greşeli umane. În urmă cu doi ani, sindicaliştii au susţinut cu tărie că staţiile sunt prea mici pentru noile trenuri. Dar nu i-a ascultat nimeni.
Rămâneți conectați la Premium.evz.ro. În cursul dimineții veți mai putea citi:
---- ++++
Da, este adevărat! În urmă cu doi ani, sindicaliştii au dat sfoară-n ţară şi au anunţat că noile trenuri cumpărate de Metrorex cu peste 100 de milioane de euro sunt prea late. Acestea urmau să fie puse în funcţiune pe magistrala 2 de metrou, iar pentru cele 14 staţii pe care urma să circule se impuneau modificări pentru a anula toate riscurile.
Cu toate acestea, Metrorex s-a încăpăţânat să susţină faptul că noile trenuri respectă normele tehnice impuse. A sosit momentul ca “spanioloaicele” să intre în probe. S-a constatat că acestea atingeau peroanele şi s-a luat decizia ca peroanele să fie tăiate cu flexul pentru a evita pericolul unor accidente grave. Odată cu această modificare, distanţa dintre peron şi tren a devenit prea mare.
Mai mult, pe aceeaşi magistrală circulă şi modelul Bombardier, care este mult mai îngust decât CAF-urile cumpărate cu 100 de milioane de euro, iar distanţa dintre peron şi tren poate să ajungă şi la 20 de centimetri. Ion Rădoi, şeful sindicatului de la metrou, a precizat la acea vreme că pentru utilizarea noilor trenuri trebuie "să se taie din peroane", astfel că, pe lângă bani plătiţi pentru achiziţionare, vor mai fi costuri suplimentare, care vor trebui plătite tot de Metrorex, adică din banii cetăţenilor
„Trenurile de metrou sunt realizate cu respectarea tuturor normelor de proiectare şi asamblare aplicabile pentru acest tip de tren, iar dimensiunile acestora se încadrează întocmai în gabaritul de liberă trecere al trenului de metrou aşa cum acest gabarit este precizat explicit în Instrucţia 314M/1997”, susţinea Metrorex. Potrivit legii distanţa dintre peron şi buza trenului nu trebuie să depăşească 8 cm.