Aproape jumatate din electoratul Frantei nu s-a hotarat pe cine va vota.
Candidatul dreptei franceze, Nicolas Sarkozy, este in continuare favoritul principal pentru castigarea prezidentialelor, dar 42% dintre cetatenii cu drept de vot inca nu au decis cu cine vor vota in primul tur al alegerilor, programat pentru 22 aprilie.
Proportia indecisilor, cu 10% mai mare decat cea inregistrata la alegerile din 2002, este un record chiar si pentru electoratul francez .
Nehotararea electoratului, apreciaza analistii citati de publicatia „The Independent”, reflecta nemultumirea cetatenilor in privinta candidatilor, care s-au prezentat, toti, ca niste luptatori impotriva actualului sistem si au esuat in incercarea de a pune pe masa o tema electorala importanta.
Indecizia este, in acelasi timp, si un rezultat al personalitatii lui Sarkozy, candidatul Uniunii pentru o Miscare Populara, partidul aflat la guvernare. Atitudinea agresiva a fostului ministru de interne, in special pe tema imigratiei, i-a pus pe ganduri chiar si pe potentialii sai alegatori.
Starea de incertitudine va fi probabil prelungita, pe parcursul campaniei electorale oficiale, de regulile care solicita televiziunilor si posturilor de radio sa acorde timp de emisie egal tuturor celor 12 candidati la presedintie.
Aceste reguli, scrie presa franceza, ar putea sa o dezavantajeze pe socialista Segolene Royal, care va beneficia de acelasi spatiu de emisie ca si „colegii” sai de ideologie, printre care mai multi comunisti cum ar fi Olivier Besancenot sau Marie-George Buffet, un antiglobalist, Jose Bove, si un ecologist, Dominique Voynet.
ARTA ELECTORALA
Sarkozy il admira pe Brancusi
Nicolas Sarkozy s-a declarat un admirator al operelor sculptorului roman Constantin Brancusi, considerand ca arta secolului al XX-lea este dominata de artistii straini care au ales sa se stabileasca si sa creeze in Franta.
Intr-un interviu care urmeaza sa fie publicat in revista „Arts Magazine”, Sarkozy l-a asezat pe BrancusI alaturi de Picasso, chilianul Matta, rusii Poliakoff si de Stael, ori de prietenul sau Zao Wou-Ki, printre artistii lui preferati.