Hollande - 28,6%, Sarkozy - 27,1%. Ce se întâmplă mai departe în Franța
- Simona Mătieș
- 23 aprilie 2012, 13:29
După ce au terminat primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale pe primul, respectiv al doilea loc, Francois Hollande și Nicolas Sarkozy au la dispoziție două săptămâni pentru a-i convinge pe francezi că merită să ocupe funcția de președinte al țării pentru următorii cinci ani.
Campaniile electorale și sondajele de opinie, suspendate în timpul weekendului, au fost reluate în această dimineață.
Francois Hollande este așteptat să participe la un miting electoral uriaș în Limoges, în weekendul care vine, apoi în bastionul socialist din Toulouse, în 3 mai.
Între întâlnirile electorale ale lui Sarkozy este menționată una importantă la Paris, probabil în apropierea Turnului Eiffel. ”Lupta” decisivă între cei doi finaliști se va duce în dezbaterea televizată din 3 mai. Victoria din 6 mai va fi marcată oficial printr-o ceremonie ce va avea loc la Palatul Elysee 10 zile mai târziu, în 16 mai. Estimări privind împărțirea voturilor Analiștii spun că Sarkozy va fi nevoit să apeleze la votanții de extremă-dreapta, care au susținut-o pe Marine Le Pen, pentru a putea câștiga un nou mandat de șef al statului, dar, potrivit sondajelor, Hollande rămâne favorit. Aproape unul din cinci francezi care s-au prezentat la vot au preferat-o pe candidata Frontului Național, Marine Le Pen, printre aceștia numărându-se mulți tineri, dar și electori din rândul clasei muncitoare. Tot potrivit analiștilor politici, circa 50-60% dintre susținătorii lui Le Pen vor vota, în turul al doilea, cu Sarkozy, restul fie cu Hollande, fie cu niciunul dintre cei doi. În ceea ce-l privește pe candidatul de centru Francois Bayrou, care a obținut 9,1% dintre voturi, o treime dintre aceștia vor vota cu Sarkozy, o treime cu Hollande și o treime sunt indeciși, susțin studiile realizate de sociologi. În principiu, Sarkozy are nevoie de trei sferturi dintre voturile lui Le Pen și două treimi din cele ale lui Francois Bayrou, pentru a putea ieși victorios în scrutinul din 6 mai. Ecologista Eva Joly, care a obținut 2,31% din sufragii, își îndeamnă electoratul să-l susțină pe socialistul Hollande, în timp ce radicalul de stânga Jean-Luc Melenchon, votat de 11,1% dintre cei care s-au prezentat la urne, a chemat alegătorii la vot în turul doi pentru a-l alunga de la putere pe Sarkozy, fără a menționa, însă, explicit numele lui Francois Hollande. Rezultate finale ale primului tur al prezidențialelor Francois Hollande - Partidul Socialist 28.63% Nicolas Sarkozy - Uniunea pentru o Mișcare Populară 27.18% Marine Le Pen - Frontul Național 17.90% Jean-Luc Melenchon - Frontul Stângii 11.11% Francois Bayrou - Mișcarea Democrată (Modem) 9.13% Eva Joly - Verzii 2.31% Nicolas Dupont-Aignan - Sus Republica 1.79% Philippe Poutou - Noul Partid Anticapitalist 1.15% Nathalie Arthaud - Partidul Lupta Muncitorilor 0.56% Jacques Cheminade - Solidaritate și Progres 0.25%