În fiecare secție de votare sunt listele cu alegătorii arondaţi la secţia respectivă, extrase din Registrul electoral, însă la Alegeri prezidențiale 2019 se va putea vota și pe liste suplimentare.

Procesul de vot la alegeri prezidențiale 2019 va începe la ora 7.00 și se va încheia la ora 21.00. Însă secțiile din diaspora vor funcționa timp de trei zile, începând cu data de 8 noiembrie (vineri). Însă, programul de vot va fi diferit. Astfel, însă în ziua de vineri, votarea începe la ora locală 12.00 și se încheie la ora locală 21.00, iar în ziua de sâmbătă, secțiile se deschid la ora locală 7.00 și se încheie la ora locală 21.00.

Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând, în afara sediului secției de votare, pentru a intra în localul de vot își pot să exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

Potrivit legii, pe data de 10 noiembrie 2019 pot vota cetățenii români care au vârsta de 18 ani, împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Aceeași regulă se aplică și în cel de-al doilea tur, din data de 24 noiembrie.

Nu au drept de vot debilii sau alienații mintal puși sub interdicție și nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.

Pe listele suplimentare de la secțiile de votare din țară pot vota alegătorii care se prezintă la vot și fac dovada că au domiciliul pe raza secției de votare respective, însă au fost omiși din lista electorală permanentă a secției de votare respective.

De asemenea, membrii biroului electoral al secției de votare, persoanele însărcinate cu menținerea ordinii și operatorii de calculator, dacă aceștia nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective, vor vota pe liste electorale suplimentare la Alegeri prezidențiale 2019.

Și persoanele care își au domiciliul în altă localitate, dar și alegătorii cu mobilitate redusă, care nu sunt înscriși în lista electorală permanentă a secției de votare respective, pot vota pe liste suplimentare.

La secţiile de votare din străinătate, pe liste suplimentare pot vota alegătorii care votează la altă secție decât cea unde au fost arondați, ar și cei care nu au depus cereri pentru votul prin corespondență. Listele electorale suplimentare pentru străinătate vor fi generate în format electronic pe baza datelor înregistrate în Sistemul informatic de monitorizare a prezentei la vot. Dacă acesta nu funcționează, se întocmesc pe hârtie.

Te-ar putea interesa și: