Alegerile pentru formarea unui nou guvern israelian par să fie tot mai aproape, ca urmare a lipsei de consens dintre patridul ultraortodox Shas şi Kadima, al cărui lider este Tzipi Livni, informează CNN.
În calitatea sa de conducător al partidului de guvernământ, Livni a încercat să formeze un guvern de coaliţie şi să devină prim-ministru. Acum, aceasta este nevoită să îşi atragă parteneri dintre partidele mai mici, unul dintre acestea refuzându-i deja oferta. Ea a declarat, joi, că, dacă nu reuşeşte să formeze un nou guvern până duminică, va cere organizarea alegerilor anticipate în 90 de zile.
Pentru a rămâne la putere, liderul Kadima va trebui să atragă suficienţi susţinători din partea celorlalte partide israeliene şi să obţină jumătate plus unu din numărul locurilor în Parlament. În prezent, Parlamentul de la Tel-Aviv numără 120 de membri, iar Kadima, partidul lui Tzipi Livni, deţine 29 de locuri.
Shas, partidul care a împiedicat-o pe Livni să formeze guvernul de coaliţie, a precizat că a refuzat să semneze un acord cu Kadima deoarece nu le-au fost acceptate două dintre condiţiile impuse la negociere: creşterea veniturilor populaţiei sărace şi statutul final al Ierusalimului.
În timpul negocierii, Shas a oferit mai multe alternative pentru propunerile sale, însă niciuna nu a fost aprobată de către Livni şi partidul ei.
Săptămâna trecută, premierul israelian Shimon Peres i-a acordat ministrului de externe, Tzipi Livni, încă două săptămâni pentru continuarea negocierilor în vederea formării noului guvern.
O dată pentru alegeri nu a fost stabilită încă.