VIAȚA BATE FILMUL! Fost agent CIA, arestat pe aeroportul din New York. LISTE de SPIONI pe agende găsite la percheziții. DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE!
- Jeanina Năstase
- 17 ianuarie 2018, 12:11
Autorităţile din Statele Unite au informat luni asupra reținerii a unui fost agent al Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), vizat de acuzaţii privind deţinerea ilegală de informaţii clasificate. Mai exact, Jerry Chun Shing Lee, 53 de ani, a fost arestat luni seara la sosirea pe aeroportul J.F.Kennedy din New York, pentru fapte din 2012, a precizat marţi ministerul american al Justiţiei.
Astfel, Lee este acuzat de deţinere ilegală de informaţii legate de securitatea naţională, o învinuire pasibilă de 10 ani de închisoare. Cazul se crede că ar fi legat de o investigație a FBI, începută în 2012, în cadrul operațiunii de spionaj nocive și dăunătoare a CIA în China.
Ce au găsit agenții FBI la percheziții
Potrivit ministerului Justiţiei, cele două carnete găsite de agenții FBI în Hawaii și Virginia, conţineau note scrise de mână referitoare la informaţii clasificate ca secrete de apărare, inclusiv identităţile reale şi numerele de telefon ale unor angajaţi secreţi ai CIA, notiţe luate în timpul unor întâlniri cu agenţi, locuri de întâlnire şi adrese ale unor case sigure pentru agenţii CIA.
Ce se știe despre activitatea acestuia
Despre activitatea fostului agent se știe că acesta a lucrat pentru CIA între anii 1994 și 2007, când a plecat în Hong Kong. Cazul se presupune că este legat de o investigație a FBI, care a început în 2012, în privința crimelor operațiunii de spionaj a CIA din China, potrivit www.bbc.com.
Mai exact, rapoartele spun că anchetatorii suspectează că Lee că ar ajuta China.
Cine este Jerry Chun Shing Lee
Lee, care este un fost militar naturalizat american, s-a alăturat CIA în 1994, fiind însărcinat cu recrutarea şi gestionarea agenţilor pentru serviciile secrete americane. Potrivit informațiilor apărute de-a lungul timpului, acesta a lucrat în mai multe ţări, pe care comunicatul nu le nominalizează, până ce a părăsit CIA în 2007 pentru a se instala în Hong Kong.
În 2012 Lee și familia sa s-a mutat din Hong Kong în Virginia
În 2012, Lee şi familia sa au părăsit Hong Kong-ul pentru a se muta în Virginia, o suburbie din Washington. În drumul spre SUA, în timpul unei escale în Honolulu, FBI a percheziţionat camera de hotel a fostului agent şi a descoperit două carnete pline cu informaţii strict secrete, care ar fi trebuit predate la plecarea sa din agenţia de informaţii.