Evenimentul Zilei > Actualitate > Afgani prinși la frontieră
Afgani prinși la frontieră

Afgani prinși la frontieră

Poliţiştii de frontieră din Maramureș au prins aseară, după ce au tras mai multe focuri de armă în plan vertical, 12 cetăţeni afgani care au trecut ilegal în România.

Afganii au traversat râul Tisa cu o barcă pneumatică și intenționau să ajungă în Italia, cu ajutorul a trei români. Grupul era format din 12 bărbaţi, având vârste cuprinse între 15 şi 32 de ani.

După reţinerea acestora, poliţiştii de frontieră au depistat, la aproximativ 20 de metri distanţă de malul Tisei, un tir încărcat cu buşteni, în care se aflau doi bărbaţi din judeţul Maramureş. În urma verificăriilor, polițiștii au descoperit că materialul lemnos era încărcat în remorcă astfel încât să creeze un spaţiu, special amenajat, unde să poată să fie ascunşi migranţii. Pentru a nu fi depistaţi de autorităţi, cei doi maramureşeni aveau pregătite documentele de însoţire a mărfii, din care rezulta că destinatarul încărcăturii era o societate comercială din Verona.

Poliţiştii de frontieră au întocmit actele premergătoare începerii urmăririi penale pentru trecere ilegală a frontierei pentru grupul de cetăţeni afgani şi pentru trafic de migranţi pentru cei trei maramureşeni. Totodată, în urma informaţilor trimise de autorităţile de frontieră române, autorităţile de frontieră din Ucraina au reţinut ulterior încă cinci cetăţeni afgani care faceau parte din acelaşi grup.