ŢEAPĂ CU APARTAMENTE. Un escroc a vândut 18 locuinţe ipotecate
- Petrisor Cana
- 24 octombrie 2012, 18:18
Ţeapă de proporţii la Cluj. Un individ de 33 de ani a este cercetat de poliţiştii de investigare a fraudelor că a încheiat contracte de vânzare - cumpărare cu 18 potenţiali cumpărători, deşi ştia că imobilele supuse tranzacţionării erau ipotecate la bancă.
Timp de doi ani, un escroc a vândut apartamente pe bandă rulantă deşi ştia că erau ipotecate în favoarea unei bănci. În urma investigaţiilor efectuate, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Cluj l-au identificat pe M.D., de 33 de ani, din Cluj-Napoca. Tânărul este cercetat pentru înşelăciune. Din anchetă a reieşit că, în perioada 2009-2011, clujeanul a încheiat mai multe contracte de vânzare - cumpărare cu potenţiali cumpărători. În acest mod, 18 familii au fost prejudiciate cu peste 1.800.000 de lei.
Pe numele bărbatul s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.