La noi li se spune „ştiri”, ca şi cum consecinţa expunerii la jurnale ar fi o evoluţie în plan cognitiv. Ce e însă o ştire? Exemplul clasic se sprijină, ca în cazul definirii lui Dumnezeu, pe ce nu este o ştire – „nu e o ştire când un câine muşcă un om, ci când un om muşcă un câine” -, lucru deja depăşit. În prezent, e ştire şi când o persoană muşcă dintr-un măr, dacă respectiva e vedetă, iar fotografia apare în tabloide.

E motivul pentru care Eva nu e o vedetă – deşi gestul ei a avut consecinţe importante pentru omenire – şi Oana Zăvoranu este: cea dintâi femeie se afla doar la primul păcat, iar în Grădina Edenului nu existau paparazzi. Acum două săptămâni, pe aproape toate ecranele posturilor TV ştirea numărul 1 era: „Becali nu va face Paştele acasă”. Miezul evenimentului nu îl mai constituia justiţia şi modul ei de aplicare, deja totul se redusese la trăirile unui om. În plus, ştirea nu era despre ceva care se petrecuse ori în curs de desfăşurare, ci despre o acţiune prefigurată a nu avea loc.
 
Faptul că până la urmă informaţia profetică nu s-a îndeplinit e mai puţin important. Golul informaţional a fost umplut asemenea unui manechin gonflabil, în care trebuie să pompezi aer pentru a-l ţine în picioare, cu date despre meciurile de table pe flotări şi neonul ce bâzâia în celulă, deranjându- l din somn pe Gigi. Informaţia cea mai preţioasă a rămas că, uneori cel puţin, Becali doarme. Până la inventarea telegrafului, aflai despre un război când acordul de pace era de mult semnat.

Acum, asişti la naşterea pe viu a unor fâsuri şi transformarea lor în războaie, cum se întâmplă cu înjurăturile dintre „oamenii de fotbal”, reluate fărâmiţat în jurnale, să ţină mai mult. Nici nu mai sunt vorbe despre fapte, ci vorbe despre vorbe, urmate de replici şi de contrareplici. Probabil că la emisiunile de analiză ale viitorului un mut va conversa în studio cu un surd, în timp ce un orb ne va explica amănunţit ce se vede pe ecran. Ultima oră.

Un exemplu este şi incendiul prezentat ieri de Antena 3. Care au fost cuvintele cel mai des rostite în primul reportaj de la faţa locului, realizat în pripă pentru a avea exclusivitate? „Nu ştim”. Bine că n-au fost şi analiştii convocaţi în studio: atunci n-am fi ştiut în mod ştiinţific.

Comentaţi pe www.adriangeorgescu.ro.