ADRIAN GEORGESCU: "Fotbalul a ajuns atât de mare încât nu-l mai vedem."
E ca în cazul tumorilor gigantice, care ajung să-l transforme pe om într-un apendice al malformaţiei, pentru că în jurul ei şi nu al pacientului se înghesuie cameramanii şi chirurgii. Undeva, dedesubt, strivit sub muntele de carne bolnavă, se află jocul.
Cândva, şi câteva amintiri şterse pot depune mărturie, fotbalul era o plăcere. În timp, „Frumoasele noastre duminici“, cum le spunea Ioan Chirilă, s-au transformat într-o zilnică încrâncenare, mânjită de adicţie. De sub pavaj au răsărit creaturi care au pus mâna pe pietrele dislocate şi lovesc fără milă. Sunt cei născuţi la începutul anilor ’90. Pentru acei ani în care aproape totul, de la economie la educaţie, s-a dezvoltat cancerigen, pentru acea eră a violenţei stradale inaugurată de mineri plătim acum.
Numai că, spre deosebire de mineri, mase amorfe de manevră, noii luptători de stradă au o ideologie şi un plan. Există o evidentă legătură sinistră, din toate punctele de vedere, între ce s-a întâmplat anul trecut după meciul Catania - Palermo, când un carabinier a fost lovit de un huligan cu o bordură şi a murit, şi episodul de la Cluj, în care un cameraman al Jandarmeriei a fost izbit cu o piatră desprinsă din pavaj. Nu a existat nici măcar o etică a luptei de stradă, cât de îndoielnică ar fi ea. Un om fără apărare, un necombatant, a fost lovit pe la spate cu un bolovan, iar alţii s-au repezit apoi să-i care picioare în cap celui căzut.
Nu ştim exact momentul în care s-a produs mutaţia. O celulă bolnavă a ieşit din rând şi le-a convins şi pe cele alăturate s-o urmeze. Stadioanele au devenit craterele din care lava se scurge pe străzile oraşului, şi chiar dacă închizi uşile şi ferestrele, tot îţi intră în casă, ţâşnind din fiecare pixel al ecranului. Violenţa acestor molohi ai fotbalului, clociţi de presă şi ridicaţi pe mormanele de bani obţinuţi nu-se-ştie-cum, a creat cealaltă violenţă, la fel de lipsită de responsabilitate şi de graniţe.
Mai grav este că nu ştim ce se mai poate face. Fotbalul este la metastază şi-şi varsă otrava în tot organismul. Suntem asemenea oamenilor surprinşi de erupţia Pompeiului în anul 79. Perfect conservaţi în nemişcare, tot ce putem face e să schiţăm o grimasă îngrozită şi un gest inutil, acela de a întinde mâna după telecomandă.
Comentaţi pe http://www.adriangeorgescu.ro/
Recomandările noastre
