Adrian Câciu: România fără Bolojan premier ar arăta mult mai bine

Adrian Câciu: România fără Bolojan premier ar arăta mult mai bineAdrian Câciu. Sursă foto: Facebook

Fostul ministru al Finanțelor, Adrian Câciu, solicită înlocuirea premierului Ilie Bolojan, pe care îl acuză că blochează inițiativele susținute de PSD și ignoră pozițiile partidelor din coaliția de guvernare.

Adrian Câciu: Când e criză, Bolojan se ascunde și blochează orice decizie!

Deputatul social-democrat susține că premierul refuză să susțină măsurile propuse de PSD pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile și pentru gestionarea scumpirilor la carburanți.

„Când e criză, Bolojan se ascunde și blochează orice decizie!”, notează Câciu pe Facebook.

Acesta îl acuză pe șeful Guvernului că respinge toate propunerile venite din partea partidelor din coaliție.

„Bolojan blochează, este încăpățânat, îi repugnă faptul că și alții au soluții, el nu acceptă decât soluțiile sale(pe care nu le are, ca nu știe). Bolojan respinge tot! Nu doar inițiativele PSD! A sfidat TOATE partidele din Coaliție! A luat de unul singur decizii abuzive”, transmite deputatul social-democrat.

Adrian Câciu: România fără Bolojan premier ar arăta mult mai bine

Adrian Câciu îl acuză pe Ilie Bolojan și de gestionarea defectuoasă a economiei, afirmând că evoluțiile economice din ultima perioadă arată o deteriorare a situației.

„Economia s-a dus la vale, se confisca și banii autoritătilor locale, nu se plătesc facturile restante la utilitati și investiții, inflația crește pe zi ce trece, prețurile cresc, consumul a scăzut enorm, oamenii o duc din ce în ce mai greu, dobânzile cresc, firmele intră în faliment, șomajul crește, România a intrat în recesiune!”.

Mesajul fostului ministru se încheie cu un apel pentru schimbarea conducerii Executivului.

„Trebuie să avem curajul să deblocăm guvernul pentru a asigura o conducere funcțională a țării. România fără Bolojan premier ar arăta mult mai bine!”, spune fostul ministru.

Ilie Bolojan

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro

PSD: bugetul ar putea fi modificat în Parlament

Declarațiile lui Adrian Câciu vin în contextul tensiunilor din coaliția de guvernare privind proiectul bugetului de stat pentru 2026. Social-democrații au anunțat că miniștrii PSD vor aviza proiectul de buget, însă intenționează să modifice documentul în Parlament, prin amendamente. Nemulțumirea partidului vizează în special alocarea de aproximativ 1,7 miliarde de lei pentru pachetul de solidaritate, în condițiile în care inițial valoarea totală a acestuia era estimată la aproximativ 3,4 miliarde de lei.

„Mutarea dezbaterii la nivel parlamentar va permite partidelor din Coaliție să transpună în Legea Bugetului toate elementele respinse în mod nejustificat de către șeful Executivului”, anunță PSD într-un comunicat de presă.

Formațiunea mai arată că întârzierea adoptării bugetului poate crea probleme pentru stabilitatea economică. Partidul condus de Sorin Grindeanu susține că „întârzierea adoptării bugetului de stat reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru stabilitatea economică a țării. România nu își permite perpetuarea acestei stări de incertitudine, din cauza blocajului provocat de un singur om”.

Grindeanu avertizează asupra unor posibile majorități ad-hoc

Anterior, liderul PSD Sorin Grindeanu declara într-un interviu pentru G4Media că nu își dorește trimiterea proiectului de buget în Parlament fără un acord în cadrul coaliției. El a avertizat că în lipsa unui astfel de acord ar putea apărea „majorități ad-hoc” în comisiile parlamentare pentru adoptarea unor amendamente, inclusiv cu sprijinul altor partide.

„Eu nu vreau să se trimită bugetul către Parlament, neavând acord în coaliție. Asta ar însemna că dăm drumul aici la fel de fel de amendamente care poate să întrunească pe loc majorități din acestea ad-hoc, diverse propuneri, dar nu vreau să derapăm în această zonă”.

PSD urmează să decidă duminică, în cadrul unei ședințe a Consiliului Politic Național, dacă parlamentarii social-democrați vor susține proiectul de buget sau dacă vor depune amendamente la acesta.

9
13