Adolescent înecat la scăldat, căutat sub ape cu scafandrii
- Sergiu Rusu
- 20 iunie 2014, 09:20
Un adolescent în vârstă de 14 ani s-a înecat joi după-amiază în apele râului Suceava, în amonte de podul din oraşul Milişăuţi.
Victima se afla împreună cu alţi minori la scăldat, iar la un moment dat, în jurul orei 16.00, adolscentul în vârstă de 14 ani a dispărut sub ape.
La faţa locului au ajuns pompieri de la Detaşamentul Rădăuţi, cu o barcă pneumatică, şi o ambulanţă SMURD, însă din cauza apei foarte adânci şi a curenţilor puternici, a fost nevoie de intervenţia echipei de scafandri de la Detaşamentul de pompieri Suceava.
„Misiunea scafandrilor a fost una dificilă deoarece în zona de căutare exista o aglomerare de resturi de betoane şi bucăţi de fier beton îndreptate ca nişte ţepuşe, iar vizibilitatea era redusă, punând astfel în pericol salvatorii”, a explicat aseară adjunctul şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, colonelul Dan Hoffman.
În jurul orei 18.45, trupul neînsufleţit al minorului a fost găsit sub ape, la o adâncime de aproximativ cinci metri.