ACCIDENTUL AVIATIC DIN APUSENI. Cine sunt medicii care au fost la un pas de moarte

ACCIDENTUL AVIATIC DIN APUSENI. Cine sunt medicii care au fost la un pas de moarte

La bordul avionului care s-a prăbușit ieri în Munții Apuseni se aflau dr. Radu Zamfir, medic la Spitalul Fundeni, dr. Sorin Ianceu, din Bihor, dr. Valentin Calu, de la Spitalul Elias, o studentă în anul V la Institutul de Medicină Militară din Bucureşti şi o asistentă.

Potrivit SMURD, Cătălin Pivniceru şi Sorin Ianceu sunt în stare medie spre gravă, cu fracturi multiple. Radu Zamfir este în stare relativ bună, având doar răni superficiale.

Doctorul Radu Zamfir, de 39 de ani, este expert în chirurgie hepatică la Spitalul Fundeni şi coordonează una dintre cele două echipe din ţară specializate în prelevarea ficatului de la donator.

Valentin Calu are 42 de ani, este doctor în ştiinţe medicale şi lucrează ca medic chirurg la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Capitală, iar din 2007 este şi purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare. Anterior, el a fost coordonator al Unităţii de Primiri Urgenţe de la Elias.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sorin Ianceu, 37 de ani, este chirurg la Spitalul Municipal din Oradea, dar făcea stagiul de chirurgie hepatică la Bucureşti şi se întorcea la Oradea, pentru a ajuta la operaţia de prelevare de organe.

Răniții au fost găsiți la cinci ore de la prăbușirea accidentului. Pilotul Adrian Iovan și studenta au murit, iar ceilalți pasageri au fost transportați la spitale din Cluj.

Citiţi şi:
  • ACCIDENTUL AVIATIC din Munții Apuseni: Pilotul Adrian Iovan și o femeie au murit. Copilotul e în stare critică, iar alți trei medici în stare gravă | IMAGINI de la locul tragediei
  • ACCIDENTUL aviatic din Apuseni. Directorul Romatsa: Iovan a anunțat că nu vedea nimic din cauza ceții 
  • SALVAREA ERA ÎN HANGAR. Doctorii încă folosesc "conserve zburătoare" pentru transportul organelor, în timp ce aeronava de 1 mil euro le este interzisă
  • ACCIDENTUL AVIATIC din Munții Apuseni. Mărturia unui supravieţuitor: "Botul e înfipt în pământ, iar coada e ridicată la patru metri"