Cel puţin cinci oameni au murit şi alţi opt sunt declaraţi dispăruţi, după ce două ambarcaţiuni au fost fost absorbite sub digul unei hidrocentrale de pe râul Sava, din estul Sloveniei, anunţă AFP.
Accidentul s-a produs ieri, pe râul Sava, la Sevnica (80 de kilometri de Lubljana). Două vapoare de mici dimensiuni, cu 14 pasageri la bord, s-au scufundat în timp ce încercau să traverseze un dig aflat lângă centrala hidroelectrică Blanca, aflată în construcţie .
Pasagerii au fost traşi de curent spre fundul râului, o singură persoană fiind salvată şi transportată la spital. O echipă de scufundători s-a deplasat la locul accidentului şi a început operaţiunile de căutare a persoanelor dispărute. Majoritatea pasagerilor nu purtau veste de salvare.
Conform televiziunii locale, una dintre dintre persoanele date dispărute este organizatorul excursiei, Kristijan Janc, membru al parlamentului sloven şi primarul localităţii Sevnica.