Accident comis de un copil de 12 ani, la Craiova

Accident comis de un copil de 12 ani, la Craiova Sursa foto: INQUAM_Photos

Copilul de 12 ani s-a urcat la volanul unei mașini, provocând un grav accident. Minorul a avariat două autoturisme și a distrus gardul unui imobil.

Un copil de 12 ani a provocat un accident rutier în Craiova. Minorul, urcat la volanul unei mașini, a ajuns pe contrasens, lovind un alt autoturism. Ulterior, acesta a pierdut complet controlul volanului, intrând într-o maşină parcată. Mașina pe care băiatul de 12 ani o conducea s-a oprit în gardul unui imobil.

Accident produs de un copil de 12 ani

Băiatul de 12 ani s-a urcat singur la volan. În autoturismul în care acesta a intrat, se afla un alt băiat, de 13 ani. Ambii minori implicați în accident au fost răniți.

După ce a intrat pe contrasens, copilul de 12 ani a lovit cu mașina un alt autoturism, parcat pe marginea șoselei. Într-un final, vehiculul scăpat de sub control s-a oprit în gardul unui imobil.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ambii minori au avut nevoie de îngrijiri medicale

Minorul care a provocat acest accident, precum și băiatul de 13 ani care se afla în autoturismul lovit, au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Geniştilor către Aleea 2 Bechetului, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către un bărbat de 47 de ani. ”, transmis IPJ Dolj.

Poliţiştii Biroului Rutier Craiova fac cercetări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc accidentul.

Persoanele implicate în acest accident au fost testate aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis.

Un minor a produs un accident rutier grav, la volanul unei mașini. A două autoturisme și s-a oprit într-un gard

Accident rutier. Sursa foto: Arhiva EVZ

Accident feroviar la ieșire din Brașov

Un alt accident grav a avut loc în acest weekend, la ieșire din Brașov. O persoană a fost găsită decedată pe calea ferată, spre localitatea Cristian. Potrivit martorilor, trupul acestuia ar fi fost observat de mecanicul de locomotivă în ultimul moment.  Conform primelor date, bărbatul găsit mort purta haine cu inscripție de pază.