Accident în Argentina. Autocar cu etaj, prăbușit de pe un pod în urma unei coliziuni

Accident în Argentina. Autocar cu etaj, prăbușit de pe un pod în urma unei coliziuniSursă foto: X.com

Cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, iar alte 29 au fost rănite, după ce un autocar cu etaj a căzut de pe un pod, de la câțiva metri înălțime, în urma unei coliziuni cu un alt autoturism, în provincia Misiones, Argentina, potrivit AFP.

Autocar cu două etaje, implicat într-un accident grav în provincia Misiones

Accidentul a avut loc duminică, la ora locală 4.30 (9.30, ora României), după ce autocarul, care avea la bord aproximativ 50 de pasageri, a intrat în coliziune cu o maşină care venea din sens opus.

„Accidentul, care a avut loc în această dimineață, s-a produs pe Ruta Națională 14, la kilometrul 892, când un autocar aparținând companiei Sol del Norte, care transporta aproximativ 50 de pasageri din Obera, a intrat într-o coliziune frontală cu o mașină care circula din sens opus”, a transmis guvernul din Misiones într-un comunicat.

Coliziunea s-a produs în apropiere de oraşul Obera, situat la 1.000 de kilometri distanţă de Buenos Aires, a anunţat poliţia.

Autocarul s-a prăbușit de pe un pod și a căzut în albia unui râu

În urma coliziunii cu un parapet, autocarul a căzut de pe pod și s-a oprit parțial în albia râului, provocând un accident grav care a implicat numeroși pasageri aflați la bord.

Ambulanță

Ambulanță. Sursa foto: Pixabay

Ministrul de Interne al provinciei, Marcelo Perez, a confirmat pentru AFP că, potrivit evaluărilor inițiale, cel puțin nouă persoane și-au pierdut viața, bilanțul tragediei crescând treptat pe măsură ce autoritățile continuă să facă verificări.

Zeci de răniți transportați la spital după accident

Potrivit lui Hector Gonzalez, ministrul sănătății din Misiones, aproximativ 30 de persoane au trebuit să fie internate în spital, iar mai mulți dintre răniți au fost deja externați.

Peste 100 de pompieri și salvatori au fost trimiși duminică dis-de-dimineață pentru a salva răniții, descarcerând timp de mai multe ore pasagerii care au rămas blocați în autocar.

 

Ne puteți urmări și pe Google News