Condițiile puse de Academia Română pentru a participa la redeschiderea Bojdeucii lui Creangă

Condițiile puse de Academia Română pentru a participa la redeschiderea Bojdeucii lui Creangăbojdeuca lui Ion Creangă, subiect de scandal între Academia Română și Costel Alexe. Sursa foto: Facebook

După ce Academia Română a acuzat că Bojdeuca lui Ion Creangă ar fi fost restaurată într-o viziune înclinată spre „modernizare excesivă”, reprezentanții instituției vin acum cu o serie de condiții către preşedintelui CJ Iaşi, Costel Alexe.

Prin urmare, Academia Română a comunicat lui Costel Alexe că va lua parte la evenimentul de redeschidere a Bojdeucii după ce va confirma că locuința scriitorului a fost readusă la starea autentică.

Academia Română îi răspunde lui Costel Alexe în scandalul Bojdeucii lui Creangă

Vă informăm că Biroul Prezidiului Academiei Române va accepta să participe la redeschiderea pentru public a Bojdeucii lui Ion Creangă după ce ne vom asigura că au fost luate toate măsurile necesare pentru revenirea acestui preţios monument al Patrimoniului naţional la autenticul său, aşa cum v-am solicitat. Altfel,

monumentul rămâne compromis din punct de vedere cultural şi patrimonial”, a transmis Academia Română.

Reprezentanții forului academic adaugă că o soluționare favorabilă a situației Bojdeucii din Ţicău ar putea deschide calea pentru discuții cu privire la posibilitatea unui viitor parteneriat pentru reabilitarea Casei Memoriale „Vasile Alecsandri” din Mircești.

Academia transmite că păstrează încrederea că CJ Iași va acționa prompt, astfel încât să răspundă așteptărilor lor și ale numeroșilor oameni de cultură responsabili din această țară.

Casa memorială „Vasile Alecsandri” din Mircești, un nou subiect de dispută

La data de 24 noiembrie, președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe, a adresat un apel conducerii Academiei Române, invitându-i să devină parteneri în eforturile de salvare a unui alt obiectiv cultural semnificativ. E vorba despre Casa Memorială „Vasile Alecsandri” din Mircești.

Aceasta s-ar afla într-o stare avansată de degradare după ce Academia Română a obținut-o în instanță.

Academia Română

Academia Română, dispută cu Costel Alexe. Sursa foto: Arhiva EVZ

„Fac apel la Biroul Prezidiului Academiei Române să întreprindă demersurile necesare pentru a putea salva un alt obiectiv de patrimoniu important pentru comunitatea ieşeană – „Casa şi Mausoleul Vasile Alecsandri” de la Mirceşti, pe care Academia Română le-a câştigat prin hotărâre judecătorească, dar nu le-a preluat efectiv, rămânând tot în folosinţa judeţului Iaşi.

După 14 ani de blocaj în ceea ce priveşte situaţia imobilului, Consiliul Judeţean Iaşi a înaintat Academiei Române o nouă soluţie de rezolvare a situaţiei, dar la care nu a primit încă răspuns”, afirma preşedintele CJ Iaşi, în scrisoarea deschisă adresată Academiei Române.

Bojdeuca lui Creangă a încins spiritele între Academia Română și Costel Alexe

Renovarea și restaurarea Bojdeucii lui Creangă din Iași au stârnit un scandal de amploare. Cei care au vizitat proprietatea, reabilitată de către Consiliul Județean, și-au exprimat indignare.

Cu toții au afirmat că noul aspect al clădirii nu mai păstrează deloc caracteristicile casei marelui scriitor.

În acest scandal a intervenit și conducerea Academiei Române care a reclamat că „procesul de restaurare a fost pervertit de o viziune înclinată spre modernizare excesivă, cu totul nepotrivită pentru a conserva atmosfera de odinioară”.

Astfel, la data de 23 noiembrie, conducerea Academiei Române a emis o scrisoare deschisă către președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.

În această corespondență, s-a solicitat ca acesta să întreprindă toate eforturile posibile pentru a asigura revenirea Bojdeucii lui Ion Creangă din Ţicău la „autenticul său” și pentru a menține statutul acesteia ca simbol identitar românesc, „un reper distinct al spiritului locului” și, simultan, o atracție culturală deosebită.