Ion Creangă, gonit din bojdeuca din Iași. Reședința de lux, controlată de Ministerul Culturii
- Ionel Sclavone
- 20 noiembrie 2023, 17:58
Dacă, printr-o minune, Ion Creangă ar reînvia și ar dori să se stabilească în vechea sa căsuță, bojdeuca, cu două camere, din Iași, nu și-ar mai permite. Costurile uriașe la care a fost reabilitată l-ar determina să-și caute altceva de locuit. Poate o garsonieră ieftină, undeva, prin vreun cartier mai ieftin al orașului.
Ion Creangă a devenit proprietarul bojdeucii din Iași, din mahalaua Țicăului, pentru 50 de galbeni austrieci. O casă țărănească, cu două cămăruțe și o tindă. Un loc pe placul sufletului său de țăran, asemănătoare cu cele din satul natal Humulești. Două camere micuțe, una cameră podită - cu pardosea de scândură - și a doua, cea dinspre miază noapte, dată pe jos cu lut. Căci așa îi plăcea scriitorului, ca la el în sat.
Dacă în anul de grație 2023, Ion Creangă ar reveni pe pământ, printr-o minune, și ar dori să-și reia vechea căsuță, nu ar mai recunoaște-o. Datorită și prin grija președintelui Consiliului Județean Iași, Costel Alexe. Fără să țină cont de specificul bojdeucii sau de obiceiurile scriitorului, acesta a ținut să reamenajeze bojdeuca în stil modern.
Și a transformat-o într-o proprietate de lux, de nerecunoscut.
Ion Creangă nu-și mai regăsește locul la Țicău
Scandalul provocat de renovările de lux au atras atenția și Ministerului Culturii. Raluca Turcan a anunțat un control cu privire la lucrările efectuate la bojdeuca lui Ion Creangă
„Conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare, articolul 23, alin. (1), intervenţiile asupra monumentelor istorice se fac numai pe baza şi cu respectarea avizului emis de către Ministerul Culturii sau, după caz, de către serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii”, se arată într-un comunicat emis de Ministerul Culturii.
În conformitate cu Regulamentul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, în acest caz, atribuţiile de avizare țin de Direcţia Judeţeană de Cultură Iaşi. În plus, Comisia Zonală a Monumentelor Istorice are, de asemenea, responsabilitatea urmăririi lucrărilor în conformitate cu avizele emise, conform comunicatului.
Ce va verifica corpul de control
Corpul de control al ministerului va verifica, la Iași, legalitatea avizelor pentru realizarea lucrărilor și calitatea intervențiilor la căsuța lui Ion Creangă. Comisia Naţională a Monumentelor Istorice şi Institutul Naţional pentru Patrimoniu vor fi solicitate să se pronunţe asupra calităţii intervenţiei. Cele două instituții vor analiza proiectul și vor stabili dacă sunt respectate specificațiile tehnice.
Consiliul Judeţean Iaşi a scos la licitaţie reabilitarea Ansamblului Muzeal „Ion Creangă” Iaşi. Este vorba despre un proiect intitulat „Călător pe Meridiane Culturale” în anul 2019. Finanțarea urma să fie asigurată prin Programul Operaţional Comun România – Republica Moldova – proiecte HARD.
„Conform informaţiilor din SEAP, «Restaurarea obiectivului cultural Muzeul Ion Creangă» este un proiect care îşi propune valorificarea monumentului de patrimoniu istoric, casa scriitorului Ion Creangă, ce găzduieşte muzeul cu acelaşi nume, prin realizarea unor lucrări de restaurare, amenajare şi dotare a celor două clădiri (Casa Bojdeucă - clădire patrimoniu, curtea interioară şi clădirea Muzeu care cuprinde expoziţii foto-documentare) şi a incintei muzeului»”, se mai arată în comunicat.
Ion Creangă, dat afară din bojdeucă
Costel Alexe s-a lăudat pe Facebook cu noua imagine a bojdeucii marelui povestitor. A postat chiar și imagini din care să înțelegem ce viziune grandioasă a avut cu privire la proiect. Costurile refacerii căsuței s-au rdicat la 140.000 de euro, așa cum spunea Anca Maria Buzea, director adjunct al Muzeului Național al Literaturii Române Iași.
Acum, bojdeuca marelui povestitor Ion Creangă, a fost transformată într-o proprietate de lux, din cele deținute de politicieni lipsiți de gust sau patroni îmbogățiți din afaceri cu statul.
Din spațiu lipsesc doar locul de grătar și piscina cu jaccuzi, în care să ni se spună că-și petreceau serile, cei doi buni prieteni Ion Creangă și Mihai Eminescu.