Abu Bakr al-Baghdadi a ajuns mâncare pentru peşti

Abu Bakr al-Baghdadi a ajuns mâncare pentru peşti

Moartea lui Abu Bakr al Baghdadi devine un subiect tot mai ciudat. Mai nou, aflăm de la surse sub anonimat că trupul a fost aruncat în mare. 

Trupul lui Abu Bakr al-Baghdadi a fost scufundat în mare după atacul militar al SUA la ascunzătoarea liderului Daesh din Siria, a confirmat ieri un oficial al Pentagonului. Oficialul, care a vorbit în condiţii de anonimat, nu a oferit detalii suplimentare cu privire la înmormântarea în mare care amineşte de cea a lui Osama bin Laden în 2011, după ce a fost ucis tot de un atac american asupra ascunzătorii acestuia din Pakistan.

Această înmormântare a fost aleasă pentru a împiedica situaţia ca un mormânt clasic să devină un loc de pelerinaj. "Tratamentul corpului lui Baghdadi s-a făcut în mod corespunzător, în conformitate cu procedurile militare şi în conformitate cu legile războiului", a spus anterior presei, la Washington, şeful de personal al Armatei SUA, generalul Mark Milley.

Probe ADN luate după o lenjerie de corp furată de un agent secret

Liderul Daesh, care a dominat prin teroare într-un teritoriu imens din Siria şi Irak, a fost vânat câţiva ani, până când Washingtoul a primit informaţia despre prezenţa sa într-o casă din regiunea Idleb, din nord-vestul Siriei, "unde a trăit în mod constant", a spus generalul. Un agent sub acoperire al forţelor kurde din Siria furase anterior o lenjerie de corp a lui Baghdadi, necesară efectuării testelor ADN, a declarat tot luni un înalt oficial kurd.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit unui oficial american de rang înalt, autoproclamatul "calif" al Daesh, a detonat centura explozivă pe care o purta când a fost încolţit într-un tunel, împreună cu cei trei copii ai săi. Rămăşiţele sale au fost apoi transportate "într-un loc sigur pentru a i se verifica ADN-ul şi a se confirma acesta", a adăugat el, potrivit 20 Minutes.