Sâmbătă, 22 ianuarie, scurtmetrajele întâlnesc muzica live pe scena Sălii Radio
Filmele de scurtmetraj nu au parte prea des de covorul rosu şi de reflectoarele succesului. Marii regizori şi marii actori nu-şi promovează prin apariţii glamorous realizările lor în filmele scurte, deşi multe dintre ele ar merita această atenţie. În ianuarie 2010, ShortsUP propune un nou început: un "Hall of Fame" al filmelor de scurtmetraj.
ShortsUP Hall of Fame este primul eveniment ShortsUP din 2011, are loc sâmbătă 22 ianuarie de la 19.00 la Sala Radio şi aduce, pe lângă scurtmetraje pe genericul cărora apar regizori şi actori faimoşi, şi un concert inedit.
Este vorba de o sesiune unplugged în premieră cu o trupă care se află deja în Hall of Fame pentru mulţi români: AB4. Adeptă a unui rock alternativ, cu influenţe ce pleacă de la Nirvana, AB4 a avut un istoric tumultos, în prezent reunindu-se doar pentru concerte extaordinare.
AB4 va canta în componenţa Doru Trascău (voce şi chitară), Enrico D’Angelosante (chitară), Antonio Bonansingo (bass) şi Dorian Cazacu (tobe).
Alături de cei 4 vor urca pe scenă o serie de invitaţi - muzicieni români - ce vor transforma seara într-un experiment muzical unic: Vlaicu Golcea (contrabas şi pian), Oana Mariş (oboi), Daniel Ivaşcu (percuţie) şi Stefan Barbu (vioară). ShortsUP Hall of Fame va fi o întâlnire memorabilă între filme şi muzică, demonstrând din nou că este din ce în ce mai greu să trasezi graniţe categorice între diferite forme de artă. Muzica, filmele şi covorul roşu vor crea experienţa ShortsUP Hall of Fame ce va fi intensificată de acustica impecabila a unui spatiu legendar: Sala Radio.
Biletele pentru ShortsUP Hall of Fame pot fi cumpărate de pe Eventim.ro, costa 25 RON şi oferă acces la întrega seară – programul de scurtmetraje şi concertul AB4. În limita locurilor rămase, biletele vor putea fi achiziţionate şi la intrare, pe 22 ianuarie, la preţul de 30 RON. Detalii pe www.shortsup.ro.