A4 cel mare

A4 cel mare

Noua generaţie a modelului de clasă medie de la Audi a crescut frumos.

Audi a lansat marţi noul A4 în România. Noua generaţie a modelului de clasă medie, care îşi dispută supremaţia segmentului premium cu Mercedes Clasa C şi BMW Seria 3, se înscrie în linia constructorului german: mai mare, mai puternic, mai dinamic.

În primul rând, aspect care se observă cu ochiul liber, noul A4 s-a inspirat masiv de la coupé-ul A5, cu care şi împarte platforma tehnică. Partea frontală, cu farurile care beneficiază de tehnologie LED, cea posterioară, cu designul stopurilor şi, mai ales, interiorul, cu bordul „transplantat“ de la modelul de life-style, sunt tot atâtea trimiteri izbutite către A5.

Pentru a face din noul A4 un model deopotrivă mai dinamic şi mai încăpător, Audi a făcut apel la platforma sa modular longitudinală. Ampatamentul este acum cu nici patru centimetri mai mic decât al lui A6, iar motorul a fost amplasat în spatele punţii faţă, pentru o mai bună distribuţie a greutăţii. A4 a crescut cu 12 centimetri în lungime şi cu 5,5 centimetri în lăţime. De la 28.680 de euro Pentru început, gama de motoriză ri va fi alcătuită din două unităţi pe benzină şi trei pe motorină. Cel mai mic motor pe benzină, 1.8 TFSI, dezvoltă 160 de cai-putere şi un cuplu maxim de 250 Nm la 1.500 rpm. Puternicul 3.2 FSI este un V6 de 265 CP. Versiunile echipate cu acest motor vor beneficia de sistemul de tracţiune integrală quattro. Cel mai mic turbodiesel, 2.0 TDI de 143 CP a trecut la tehnologia common-rail.

Celelalte două TDI-uri, cu şase cilindri în V, au 2.7, respectiv, 3.0 litri. Cel mai mare dezvoltă 239 de cai-putere şi vine cu quattro, celălalt este echipat cu cutie automată cu opt rapoarte. Preţul de intrare în gama A4 este de 28.680 de euro cu TVA, pentru versiunea 1.8 TFSI. Cea mai scumpă versiune este 3.0 TDI quattro - 42.130 de euro inclusiv TVA.

Ne puteți urmări și pe Google News