"A naibii dragoste", comedie romantică cu inimă şi cap

"A naibii dragoste", comedie romantică cu inimă şi cap

Filmul, care are o distribuţie de vis, formată din Steve Carrell, Julianne Moore, Emma Stone şi Ryan Gosling, iese în evidenţă pe lângă altele din categoria lui, evitând, în mare parte, clişeele.

Comediile romantice au ajuns în ultimii ani o adevărată umbră a ce erau în urmă cu câţiva ani, degradându- se din cauza reţetelor clare, prezentând personaje caricaturale şi ignorând complet partea de "comedie" din titulatura lor, comedie înlocuită cu glume grosiere şi stupide. Din când în când, însă, Hollywoodul mai lansează pe piaţă o comedie cu adevărat bună, amuzantă şi romantică, pătrunsă şi de un filon de tristeţe, pentru contrapunct. "A naibii dragoste", pe marile ecrane din România începând de vineri, face parte din acest club din ce în ce mai restrâns. Filmul studiază dragostea din mai multe perspective, dar nu cu minipoveşti, în stilul lui "Ziua îndrăgostiţilor", ci cu trei fire, trei poveşti, care se întrepătrund. Accentul cade însă mai mult pe bărbaţii din cupluri. Cal Weaver (Steve Carrell) este un bărbat care a iubit, încă de la 15 ani, o singură femeie - pe Emily (Julianne Moore). Aceasta îl anunţă hodoronc-tronc, în timpul unei cine, că vrea să divorţeze şi că l-a înşelat cu un coleg de serviciu (Kevin Bacon). Cal se mută de acasă şi se pune pe băut într-un bar "de agăţat". Acolo îl cunoaşte pe Jacob (Ryan Gosling), un seducător fără scrupule, care se satură de văicărelile lui şi-i promite că-l va ajuta să-şi revină. Îl duce la cumpărături şi-l transformă într-o maşină de agăţat, numai că lui Cal încă îi e foarte dor de soţia lui. În acelaşi timp, fiul lui Cal, Robbie (Jonah Bobo, o adevărată revelaţie ca actor), în vârstă de 13 ani, e îndrăgostit fără speranţă de bona cu patru ani mai mare, Jessica (Analeigh Tipton), care a făcut o pasiune chiar pentru Cal. Iar burlacul convins Jacob o cunoaşte pe absolventa de Drept Hannah (Emma Stone), o femeie care nu seamănă deloc cu cele din viaţa lui. DESPĂRŢIRE. Personajele interpretate de Steve Carrell şi Julianne Moore sunt pe punctul de a divorţa Ryan Gosling şi Emma Stone "dau foc" la ecran Toate aceste fire se întâlnesc în actul al treilea, cu rezultate comice, dar totuşi realiste. E rar să întâlneşti un film în care toate personajele sunt de fapt oameni de treabă, dar "A naibii dragoste" exploatează tocmai partea firească şi idealistă a sentimentelor, de unde mai sunt doar doi paşi până la extrema opusă - momente sfâşietor de triste, legate de singurătate, regret şi dor. Steve Carrell s-a specializat în roluri de netot şi împiedicat, însă ipostaza de bărbat rănit îl prinde foarte bine, pentru că ochii lui au o mare capacitate de a exprima tristeţea. În acelaşi timp, Ryan Gosling şi Emma Stone transpun pe ecran o atracţie atât de puternică, încât te trezeşti dorindu-ţi ca povestea lor de dragoste să fie nucleul filmului. Pelicula, cu titlu original "Crazy, Stupid, Love", evită pe cât se poate clişeele genului romantic. De exemplu, atunci când afemeiatul Jacob se îndrăgosteşte de Hannah, nu există drama schimbării vieţii lui de burlac. Iar noaptea în care îşi dă seama că nu mai vrea să fie singur e reprezentată printr-un montaj de conversaţie atât de sugestiv, încât îi înţelegi complet alegerea ulterioară. ÎNCASĂRI Succes la box-office Comedia romantică "A naibii dragoste" a fost apreciat nu numai de critici, dar şi de public, şi a avut parte de încasări bune faţă de bugetul său de 50 de milioane de dolari. În primul weekend de la lansare (29-31 iulie), a câştigat 19 milioane de dolari şi, până acum, a acumulat 78 de milioane de dolari în SUA şi 21 de milioane în afara ţării, pentru un total de 99 de milioane. Weekendul acesta el va mai avea premiera pe câteva pieţe importante din lume, care i-ar putea spori serios veniturile. <iframe width="560" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/eK68Y3oMEk8" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News