A luptat de partea Tiraspolului. Cine este de fapt domnul Dmitri ROGOZIN

A luptat de partea Tiraspolului. Cine este de fapt domnul Dmitri ROGOZIN

„Cazul” Dmitri Rogozin a devenit deja de notorietate, iar reacţia vicepremierului rus după ce nu i s-a permis să survoleze spaţiul aerian românesc constituie un subiect foarte comentat.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin nu este un personaj apărut de nicăieri, fiind „posesorul” unei biografii interesante.

Un coteţ cu multă zarvă

Înainte de toate, nu este prima dată când Rogozin face comentarii interpretabile. În aprilie 2012, vicepremierul rus întreprindea prima sa vizită în Moldova după ce a fost numit în noua sa calitate. Şi anume cea de copreşedinte al Comisiei mixte interguvernamentale moldo-ruse şi de reprezentant special al Preşedintelui Rusiei pentru Transnistria.

Ne puteți urmări și pe Google News

La momentul vizitei, timpul.md nota că „la nivel de declaraţii, atât Dmitri Rogozin, cât şi reprezentanţii clasei politice de la Chişinău au pregătit temeinic evenimentul. Unele aspecte ale biografiei vicepremierului rus (care, după cum singur a mărturisit, a luptat cu arma în mână de partea Tiraspolului în timpul conflictului armat de pe Nistru din 1991-1992), câţt şi declaraţiile sale jignitoare la adresa Moldovei (spre exemplu: el a comparat Moldova cu un coteţ unde e multă zarvă) au creat un fon de nervozitate, dar, totodată, şi o mare aşteptare”.

În cartea sa „Враг народа” („Duşmanul poporului”, 2008), Rogozin relatează că a luptat împotriva poporului moldovean în conflictul de pe Nistru cu arma în mână şi îi  etichetează deopotrivă fascişti pe români.

Cu menţiune

Cine este de fapt domnul Dmitri Rogozin (numele în rusă: Дмитрий Олегович Рогозин)? S-a născut la 21 decembrie 1963, la Moscova, în familia unui militar. În 1986 a absolvit cu menţiune facultatea de jurnalistică a Universităţii de stat din Moscova „M. V. Lomonosov”, iar în 1988 – facultatea de economie a Universităţii marxist-leniniste de pe lîngă PCUS. Din 1990 pînă în 1994 a fost vicepreşedinte al SA «РАУ-Корпорация». În perioada 1994-1997 – preşedinte al Comitetului executiv al Congresului internaţional al comunităţilor ruse.

Din 1997 pînă în 2007 a fost deputat al Dumei de Stat, vicepreşedinte al Comitetului pentru securitate, preşedinte al Comitetului pentru afaceri externe, conducătorul delegaţiei ruse în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, lider al fracţiunii “Rodina”, vicespeaker. În perioada 2002-2004 a fost reprezentant special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru regiunea Kaliningrad şi s-a ocupat în special de aspecte ce ţineau de extinderea Uniunii Europene. Din 2008 pînă în 2011 a fost reprezentant permanent al Rusiei la NATO. Din februarie 2011 a fost reprezentant special al Preşedintelui Federaţiei Ruse pentru colaborarea cu NATO în problema scutului antirachetă. Din decembrie 2011 este vicepremier. Are rang diplomatic de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Rusiei. Vorbeşte liber engleza, spaniola, italiana, franceza şi ceha, este doctor în ştiinţe, maestru în sport, e căsătorit, are un fiu şi doi nepoţi.

La chemarea patriei

În martie 2014, după Referendumul din Crimeea, Rogozin a primit, alături de alţi apropiaţi ai preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, interdicţie de călătorie în UE (implicit şi îngheţarea activelor aflate pe teritoriul UE). Prin intermediul unor postări pe Twitter, Rogozin a ironizat pe seama sancţiunilor declarând că nu are active peste hotare.

În data de 9 mai 2014 acesta a plecat într-o vizită în Transnistria pentru a ”sărbători împreună cu poporul transistrean Ziua Victoriei de 9 mai”. Pe 10 mai 2014 când urma să se întoarcă în Rusia, Ucraina i-a interzis survolarea spaţiului său aerian. Însă avionul lui Rogozin a decolat, încercând să treacă prin spaţiul aerian al Ucrainei, dar a fost interceptat de către MIG-uri ucrainene şi a fost întors din drum înapoi la Chişinău. De asemenea, România nu i-a permis să intre în spaţiul său aerian, astfel că a fost nevoit să ia o cursă de linie spre Moscova. În replică, Rogozin a anunţat pe contul său de Twitter că data viitoare când va veni în România, va fi la bordul unui Tu-160 (avion bombardier). De asemenea a mai declarat: „Domnilor din România, în curând vă vom explica totul - cine sunteţi şi ce credem despre voi”.

Ca un fapt inedit, Dmitri Rogozin este autorul unui articol cu titlul “Cyborgii răspund la chemarea patriei”, apărut în “Rosiiskaia Gazeta”.