A încetat din viaţă Karl Malden |VIDEO

A încetat din viaţă Karl Malden |VIDEO

Actorul american cunoscut pentru rolurile sale din filme celebre precum "Un tramvai numit dorinţă" şi "On The Waterfront", unde a jucat alături de Marlon Brando, s-a stins la 97 de ani.

Malden a murit din cauze naturale, înconjurat de familie, la locuinţa sa din Los Angeles. Câştigător al premiului Oscar pentru cel mai bun actor în 1951 cu rolul din pelicula "Un tramvai numit dorinţă", Karl Malden a jucat ultimul rol într-un serial de televiziune în 2000.

Malden obişnuia să spună că a devenit celebru tocmai datorită nasului său "borcănat", pe care şi l-a spart de câteva ori în liceu jucând fotbal american. Şi-a început cariera pe scena teatrului, la Chicago, în 1934. S-a făcut imediat remarcat pe Broadway, la New York. Au urmat zeci de filme.

Malden a făcut valuri şi cu personajul locotenentului Mike Stone într-un serial de televiziune din anii 70, "Străzile din San Francisco", unde a jucat alături de Michael Douglas, care l-a considerat mentorul său. "Era un mare actor, tată şi soţ. L-am iubit şi l-am admirat enorm", a declarat Michael Douglas într-un comunicat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Karl Malden a sărbătorit în decembrie anul trecut 70 ani de căsătorie cu Mona, o actriţă pe care a întâlnit-o la Chicago în anii 30.