Gigi Becali încearcă, din nou, să obțină semnătura unuia dintre cei mai apreciați fotbaliști din Liga I. Pe fir a intrat și Gică Hagi, care vrea să construiască o formație de Liga Campionilor
Constantin Budescu (28 de ani) revine în atenție pe piața transferurilor, după încheierea playoff- ului Ligii I.
Atacantul Astrei se va despărți de gruparea giurgiuveană, după ce conducătorii „alb-negrilor” au anunțat un buget de criză și diminuarea drastică a salariilor.
Curtat de Becali în ultimii doi ani
Astfel, pe lângă antrenorul Marius Șumudică, echipa finanțată de Ioan Niculae va rămâne și fără „nestemata” Constantin Budescu. Atacantul se află în tratative cu Gigi Becali, finanțatorul echipei FCSB. Cele două părți au mai avut discuții în ultimii doi ani, dar până acum, latifundiarul din Pipera n-a putut să-l convingă pe cel poreclit „Sărmăluță” să semneze.
Astra ar rămâne doar cu 100.000 de euro
Budescu va da un răspuns după finala Cupei României, acolo unde Astra a acces la finalul „dublei” cu ACS Poli Timișoara (scor 4-1 și 3-0). „Budescu mi-a zis că vorbim după finala Cupei, are clauză de 600.000 de euro, din care el ia jumătate cu tot cu taxe. Astra ar rămâne doar cu 100.000 de euro, dar le-am zis că le dau 200.000”, a anunțat Becali.
Un punct de sprijin pentru obiectivul Liga Campionilor
Însă, pe fir, pentru transferul lui Budescu, a intrat și Gică Hagi. „Regele” știe că are nevoie de 3-4 jucători cu experiență, pentru a încerca o calificare miraculoasă în grupele Ligii Campionilor, performanță ce ar echivala și cu un pot de 12-15 milioane de euro. Antrenorul celor de la FC Viitorul îl apreaciază foarte mult pe atacant.
„Budescu este unul dintre adevărații jucători cu numărul 10 și orice antrenor ar trebui să-l caute, orice echipă ar trebui să-l aibă, pentru că el poate să rupă schema”, a spus campionul Ligii I.
Disputa dintre Becali și Hagi, pe tema Budescu, ar reprezenta o prelungire a conflictului care este în plină desfășurare, după ce finanțatorul FCSB a contestat titlul câștigat săptămâna trecută de dobrogeni.