Democratii au decis ieri, in unanimitate, sa participe singuri la alegerile europene din mai, ceea ce echivaleaza cu moartea de facto a Aliantei PNL-PD.
Emil Boc sustine ca decizia se intemeiaza pe faptul ca liberalii si democratii sunt afiliati unor familii europene diferite. Cu toate acestea, in luarea hotararii au contat si supararea lui Traian Basescu pentru refuzul PD de a iesi de la guvernare, dar si nerecunostinta lui Tariceanu pentru acest "sacrificiu" al democratilor.
Necrolog
La numai trei ani si cinci luni, Alianta D.A. a disparut prematur dintre noi. In prea scurta, dar tumultuoasa sa existenta, aceasta a facut si fapte bune, si rele.
Aderarea la UE. Alianta si-a indeplinit promisiunea din campanie ca va recupera in doi ani intarzierea in reforma politica si economica, in asa fel incat Romania sa fie primita pe 1 ianuarie 2007 in UE.
Sa traiti bine! Venitul mediu al romanilor a sporit cu aproximativ 40%, iar cresterea economica a fost de aproape 8% in 2006. Consumul populatiei a crescut cu 12% in cazul gospodariilor, stimulat de dezvoltarea comertului cu amanuntul si de taxa unica.
Dreptate si Adevar. Interventiile premierului Tariceanu in justitie in favoarea prietenului sau Dinu Patriciu, dar si tainuirea de catre Traian Basescu a telefonului catre Ilie Botos si a biletelului otravit descalifica Alianta la acest criteriu.
Marele partid de dreapta. Fuziunea intre PNL si PD cu scopul de a construi un partid puternic pe dreapta esichierului politic, unul care sa contrabalanseze PSD a fost impiedicata de concurenta dintre cele doua partide si cea dintre presedinte si premier.
Cititi si :
Alianta "Dreptate si Adevar" a intrat in istorie
Antonescu: "PD este doar o dependinta a lui Basescu"
Blaga: "Trebuie sa vedem ce suport popular avem"