A căzut de la 10 metri în timp ce căuta fier vechi

A căzut de la 10 metri în timp ce căuta fier vechi

O femeie, în vârstă de 43 de ani, din cartierul băcăuan Izvoare, a fost adusă la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) în stare gravă, după ce a căzut de la o înălţime de peste 10 metri.

''Pacienta a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, traumatism toraco-abdominal şi şoc traumatic, dar viaţa îi poate fi salvată. A fost internată în secţia Neurochirurgie'', a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Mirela Romaneţ, purtător de cuvânt al SJU Bacău.

Este al patrulea caz de acest fel

Potrivit lucrătorilor de pe ambulanţa care a transportat victima la spital, aceasta a fost ''ridicată dintr-un spaţiu public'', unde s-ar fi aflat la strâns fier vechi într-o zonă de producţie dezafectată.

În acest an, alte două persoane care au căzut de la 6 metri au fost salvate de către medicii băcăuani. O a treia, ce a căzut de pe un stâlp, a murit în urma electrocutării şi impactului cu solul.

Ne puteți urmări și pe Google News